Două persoane rănite, după ce o mașină a fost aruncată de pe șosea!

Două persoane au fost rănite, marți la amiază, după ce mașina în care se aflau a fost izbită violent de un alt autoturism.

Accidentul a avut loc pe drumul european Botoșani-Suceava, pe raza localității Huțani.

Răzvan B., de 23 de ani, se deplasa la volanul unui VW Transporter dinspre Suceava spre Botoșani. Nu a păstrat distanța corespunzătoare față de o altă mașină care circula în fața sa, iar când șoferul primului autoturism a încetinit pentru a acorda prioritate unui pieton, conducătorul auto de pe WV a tras stânga de volan și a pătruns contrasens unde a izbit puternic un Ford, înmatriculat în Suceava, care circula regulamentar dinspre Botoșani către Suceava.

În urma impactului, Fordul a fost aruncat în șantul de pe marginea drumului. Șoferul de pe Ford și un pasager din VW au fost răniți, fiind preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri.

Criminaliștii au făcut măsurători la locul accidentului iar pe numele șoferului vinovat va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa:stiri.botoşsani.ro