Consecințe ale fenomenelor meteo din ultimele 24 ore

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a precizat că a primit luni, în intervalul orar 22,00 – 23,00, zeci de solicitări de intervenții pentru extragerea apei acumulate în subsolurile locuințelor sau în curțile bucureștenilor, ca urmare a ploii torențiale. De asemenea, pe strada Barbu Mărăcine și pe Bulevardul Basarabia au căzut copaci, în cartierul Berceni vântul a smuls un acoperiș, iar mai multe cartiere au rămas fără curent electric.

“Sunt câteva consecințe ale fenomenelor meteo din ultimele două ore, însă nu de o gravitate foarte mare. Vorbim, în primul rând, de intervenții pentru extragerea apei acumulate în subsolurile locuințelor sau în curțile cetățenilor. În intervalul orar 22,00 — 23,00 au fost peste 20 de astfel de solicitări. (…) După ora 23,00, numărul acestor solicitări a crescut, inclusiv pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil sau pe autoturisme”, a declarat, la Digi24, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

Potrivit acestuia, echipajele ISU au acționat cu motopompe transportabile și cu drujbe.

SUCEAVA

Au fost afectate mai multe gospodării, trei locuințe au fost inundate, iar un podeț a fost colmatat, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, în noaptea de luni spre marți, în localitatea Valea Putnei au fost inundate șase curți și cinci anexe gospodărești, în Fundu Moldovei șase curți și 11 anexe, la Dârmoxa patru anexe și trei curți, iar la Dorna Arini un podeț a fost colmatat.

Potrivit sursei citate, în noaptea de luni spre marți, în localitatea Valea Putnei au fost inundate șase curți și cinci anexe gospodărești, în Fundu Moldovei șase curți și 11 anexe, la Dârmoxa patru anexe și trei curți, iar la Dorna Arini un podeț a fost colmatat.

Totodată, în localitatea Fundu Moldovei au fost inundate trei locuințe.

Lucrători ai ISU Suceava au acționat în zonele afectate pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene.

Şi într-o localitate din judeţul Alba mai multe gospodării au fost inundate după o rupere de nori.

De asemenea, tot luni, pe DN75, în zona comunei Sălciua, circulaţia a fost oprită pentru aproximativ o jumătate de oră, din cauza aluviunilor ce au ajuns pe carosabil, iar 12 turişti, adolescenţi români şi francezi şi doi speologi, au rămas blocaţi cinci ore în subteran, în Peştera Huda lui Papară, în aceeaşi zonă, după o viitură.
Sursa:realitatea.net