Festivalulul Internațional de Film ”Toamnă la Voroneț” la Gura Humorului 13-16 octombrie

Festivalul aduce în atenția publicului iubitor de artă cele mai bune producții cinematografice, alături de invitați de marcă din lumea filmului românesc, printre care Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Elisabeta Bostan, Draga Olteanu-Matei, Nicolae Mărgineanu, Manuela Hărăbor, Maria Ploae.

Ziua de deschidere a festivalului va fi dedicată filmului ”Reconstituirea”, când Ileana Popovici și Vladimir Găitan vor fi invitații unei ”reconstituiri” de excepție. Alte două zile din program le vor fi dedicate Elisabetei Bostan și actriței Draga Olteanu-Matei. În festival vor fi prezente, de asemenea, și filme noi precum ”Războiul Regelui” și ”Doar cu buletinul la Paris”.

În cadrul competiției din festival, cele 39 de producții care au fost selectate în finală, din totalul de 132 care s-au înscris inițial, reprezintă nouă țări participante: Africa de Sud, Argentina, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Elveția, Germania, Israel, India, Japonia, Liban, Marea Britanie, Moldova, Polonia, România, Rusia, Singapore, SUA. Ele vor concura în cadrul celor trei secțiuni: Secțiunea film documentar (scurt și mediumetraj), Secțiunea film studențesc (scurtmetraj de ficțiune, documentar, de animație sau experimental) și Secțiunea film turistic (scurtmetraj).

Membrii juriului sunt Ana Vlad (prejurizare), Mihai Fulger (prejurizare), Nicolae Mărgineanu, Ileana Popovici, Andrei Giurgia (director al Festivalului ”Serile Filmului Românesc” (SFR) — Iași), Manuela Hărăbor, Elisabeta Bostan (din partea Dacin Sara), Prof. univ. dr. Laurențiu Damian (din partea UCIN).

”În acest an am preluat frumoasa inițiativă culturală de la Gura Humorului cu speranța că putem aduce un suflu nou evenimentului. Vor fi zile de toamnă cu o mare încărcătură emoțională la Gura Humorului, când ne vom reaminti de filmele românești care au făcut istorie, dar vom pune accent și pe noile producții cinematografice, care merită să fie văzute pe marele ecran. Am considerat necesar să avem zile în care să vorbim, să vedem și să analizăm importanța regalității românești, așadar vom avea o producție foarte importantă — ”Războiul regelui”. De asemenea, noutatea care ne bucură este colaborarea cu Agenția Națională de Presă AGERPRES, care ne aduce producții fotografice și de documentar de interes pentru noi și pentru publicul cinefil”, a declarat directorul festivalului, Vasile Liviu Mihăilă.

Agenția Națională de Presă AGERPRES, reprezentată de către directorul general Alex Giboi și echipa AGERPRES, respectiv Ioana Răuță, Mădălina Comana și Camelia Moise, va prezenta la Gura Humorului bogăția din arhivele fotografice prin intermediul expoziției ”Descoperă Arhiva Fotografică AGERPRES”. Cinefilii vor putea urmări un documentar realizat de Camelia Moise de la Agerpres: ”Descoperă România cu Peter Hurley”.

Totodată, la Gura Humorului, participanții vor avea parte și de lansări de carte: ”Elisabeta Bostan: Imaginarium sau filmul în împărăția candorii”, cu invitații de onoare Elisabeta Bostan și Titus Vîjeu.

De asemenea, va fi lansat volumul ”Anul Regal”, Editura Adenium 2016, unde invitați de onoare vor fi prof. univ. Daniel Șandru (director onorific al revistei Timpul și secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar, din cadrul Cancelariei Primului-ministru), prof. univ. dr. Alexandru Muraru, prof. univ. dr. Doru Tompea.

În cadrul festivalului vor fi concerte marca Puiu Crețu, Ștefania Iacob, precum și spectacole de teatru ale trupei de teatru ”Birlic” din Fălticeni.

***

Joi, 13 octombrie (Casa de Cultură): ora 16,00 — Filmul ”Orient Express” în regia lui Sergiu Nicolaescu; ora 18,00 — Deschiderea oficială a Festivalului; Vernisajul expozițiilor ”Descoperă arhiva fotografică AGERPRES” și ”Memoria retinei gulagului românesc” — Radu Bercea; ora 19,00 — Filmul ”Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie, invitați de onoare fiind Vladimir Găitan și Ileana Popovici.

Vineri, 14 octombrie (Casa de Cultură): ora 10,00 — Filmul ”Campioana” în regia Elisabetei Bostan, cu invitații de onoare Elisabeta Bostan și Izabela Moldovan Bostan; ora 12,00 — Filmul ”Poarta albă” în regia lui Nicolae Mărgineanu, invitați de onoare Maria Ploae, Nicolae Mărgineanu, Pr. Constantin Necula și Radu Bercea; ora 16,00 — Filmul ”Ciprian Porumbescu” în regia lui Gheorghe Vitanidis, invitat de onoare fiind Vlad Rădescu; ora 18,00 — Lansarea cărții ”Elisabeta Bostan: Imaginarium sau filmul în împărăția candorii”, invitați de onoare: Elisabeta Bostan și Titus Vîjeu; ora 18,30 — Filmul documentar AGERPRES ”Descoperă România cu Peter Hurley” (prima parte), invitați de onoare fiind Alex Giboi, Ioana Răuță, Mădălina Comana și Camelia Moise; ora 19,30 — Filmul ”Pădureanca” în regia lui Nicolae Mărgineanu, invitați de onoare: Nicolae Mărgineanu și Manuela Hărăbor.

La Hotel Best Western Bucovina, Sala Mesteacănul, va avea loc, între orele 10,00-13,00 și 16,00-19,00, vizionarea filmelor în competiție.

Sâmbătă, 15 octombrie (Casa de Cultură): ora 10,00 Filmul ”Dumbrava minunată” în regia lui Gheorghe Naghi; ora 12,00 Filmul ”Cucoana Chirița” în regia lui Mircea Drăgan, invitată de onoare fiind Draga Olteanu-Matei; ora 16,00 — Filmul ”Doar cu buletinul la Paris” în regia lui Șerban Marinescu; ora 18,00 — Lansarea cărții ”Anul Regal”, Editura Adenium 2016, invitați de onoare fiind prof. univ. Daniel Șandru, prof. univ. dr. Alexandru Muraru, prof. univ. dr. Doru Tompea; ora 18,30 Filmul documentar ”Războiul Regelui”; ora 19,30 — Filmul ”Toamna bobocilor” în regia lui Mircea Moldovan, invitați de onoare fiind Draga Olteanu Matei și Maria Ploae.

Duminică, 16 octombrie (Casa de Cultură): ora 10,00 — Filmul ”Mama” în regia Elisabetei Bostan; ora 10,00 — Excursie cultural-religioasă pentru invitați și concurenți la mănăstirile Voroneț și Humor, Casa memorială și Muzeul ”Ciprian Porumbescu”; ora 12,00 — Filmul ”Zâmbet de soare în regia Elisabetei Bostan; ora 16,00 — filmul documentar AGERPRES ”Descoperă România cu Peter Hurley” (partea a II-a); ora 18,00 — Trupa de teatru ”Birlic” din Fălticeni prezintă spectacolul ”Harap-Alb”, în regia lui Ovidiu Cuncea; ora 19,00 Gala decernării premiilor Festivalului ”Toamnă la Voroneț” și un recital cu Cvartetul ”Passione” București, Manuela Hărăbor și Puiu Crețu, Ștefania Iacob și Sorin Poclitaru.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria orașului Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, având ca parteneri Uniunea Cineaștilor din România, Dacin Sara, MDV Audio Studio, Societatea științifică ICPE, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Best Western Bucovina.

Parteneri media sunt AGERPRES, TVR Iași, Viva FM, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Crai Nou, Monitorul de Suceava, TIMPUL, Intermedia TV, Evenimentul Regional al Moldovei, CineFan.ro, TeleM Iași, Inoras.ro, Pălărisme, Semne Bune, Revista @Film, JudețulSuceava.ro.

 

sursa: agerpres.ro