INCREDIBIL! O suceveancă de 27 de ani care lucra în Italia, omorâtă de maşina condusă de un italian beat şi drogat !

O tânără în vârstă de 27 de ani, din comuna Baia, care lucra în Italia, la o brutărie, a sfârşit în mod tragic sâmbăta trecută, fiind accidentată mortal de o maşină condusă de un italian care era beat şi drogat. Carmen Elena Pavel a fost accidentată mortal în timp ce mergea cu bicicleta spre serviciu. Accidentul s-a produs în localitatea Sassano, din provincia Salerno, regiunea Campania.

Mergea la muncă, la 4.30 dimineaţa, şi a fost omorâtă de un italian care se întorcea dintr-un club

Conform presei italiene, românca plecase spre muncă în jurul orei 4.30. Circula regulamentar, pe marginea drumului, când a fost lovită în plin de un autoturism Honda Civic, condus de un italian în vârstă de 35 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât tânăra a decedat pe loc. Individul a fugit de la faţa locului, fiind depistat ulterior de carabinieri în zona casei sale. Italianul, a relatat presa din regiune, era în vizibilă stare de ebrietate, incoerent şi agitat.

Ulterior s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,6 g/l alcool pur în aerul expirat şi, în urma testelor la care a fost supus, s-au găsit indicii că a consumat heroină şi canabis. Italianul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a fost plasat în arest la domiciliu şi i s-a retras permisul de conducere. Presa italiană a relatat că la ora accidentului şoferul criminal se întorcea de la un club.

Accidentul a stârnit o puternică stare de compasiune faţă de româncă în micuţa localitate în care s-a produs tragedia. Cei doi soţi erau consideraţi oameni foarte serioşi şi muncitori, printre cei care au transmis condoleanţe numărându-se inclusiv primarul localităţii.

 

Muncea de zece ani în Italia şi avea, la Baia, o casă aproape finalizată

Carmen Elena Pavel era căsătorită de la vârsta de 16 ani cu Cristi Pavel şi avea un băiat în vârstă de 12 ani, elev în clasa a V-a. Întreaga familie stătea în Italia, la Baia fiind doar părinţii celor doi tineri.

Rude ale tinerei au povestit că Elena lucra în Italia de aproximativ zece ani. Tânăra a lucrat în ultima perioadă la o brutărie, în timp ce soţul ei lucra la o fabrică.

Cei doi adunaseră bani cu care în ultimii ani îşi ridicaseră o casă în curtea gospodăriei părinţilor tânărului. Locuinţa era aproape finalizată, iar cei doi sperau să revină în ţară şi să se mute în casă nouă.

Trupul neînsufleţit al tinerei nu a ajuns încă la Baia.

Membrii familiei căutau ieri o soluţie pentru ca sicriul să fie adus în localitatea de domiciliu cât mai grabnic posibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published.