Un tir încărcat cu câteva tone de bere s-a răsturnat într-o curbă pe DN 66

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, incidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei.

Angajații Secției Drumuri Naționale din Târgu-Jiu au intervenit pentru degajarea carosabilului, circulația fiind reluată în condiții optime.

“Șoferul, în vârstă 34 de ani, din orașul Rovinari, angajat ca și conducător auto la o firmă, aducea de la Craiova, pentru un depozit din Târgu-Jiu, bere de mai multe mărci. Din primele cercetări, cauzele evenimentului au fost neadaptarea vitezei și neasigurarea adecvată a mărfii în mijlocul de transport. Bărbatul a fost sancționat de IPJ Gorj pentru nerespectarea vitezei în curbă și de ISCTR pentru neasigurarea corespunzătoarea a mărfii. Nu au existat victime în urma evenimentului, iar circulația se desfășoară în condiții normale în acest moment”, a declarat, pentru AGERPRES, Miruna Prejbeanu.