Biciclist accidentat de o maşină al cărei şofer a părăsit locul accidentului !

Un biciclist în vârstă de 38 de ani a fost acroşat de o autoutilitară şi proiectat într-un gard, şoferul implicat în accident continuându-şi drumul şi fiind depistat ulterior de poliţişti. Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 11.00, pe drumul comuna Demăcuşa, la Moldoviţa. 

Din ancheta derulată de Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc rezulltă că localnicul Dănuţ G., biciclistul de 38 de ani, a fost acroşat de autoutilitaracare venea din spatele său, moment în care a căzut şi s-a lovit de gardul din lemn al unei locuinţe. Din fericire, consecinţele accidentului nu au fost grave. Bărbatul care se deplasa pe bicicletă a fost diagnosticat preliminar doar cu o contuzie de umăr.

Poliţiştii au aflat în scurt timp ce maşină a fost implicată în accident, iar şoferul a fost tras pe dreapta pe raza municipiului Suceava. Conducătorul auto, identificat în persoana lui Viorel Mnesciuc, în vârstă de 42 de ani, din Moldoviţa, a declarat că nu a observat să fi lovit vreo persoană.

Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului” şi continuă ancheta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *