Ziua Marinei Române

Ziua Marinei Române, este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor. A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.

Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală RomânăYacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Tot de Ziua Marinei, M.S. Regele Carol al II-lea a hotărât ca unica școală pentru toți marinarii români să se numească Școala Navală a Majestății Sale ,,MIRCEA” și a creat „Medalia Maritimă”, transformată în anul 1938 în „Virtutea Maritimă”.

În anul 1933, s-a instituit Ziua Apelor, precedând Ziua Marinei și care a fost sărbătorită până în anul 1945.

La 15 august 1936 a fost botezat în cadrul festiv al serbărilor, primul submarin românesc, NMS Delfinul.

În anul 1938, datorită decesului Reginei Maria, la 18 iulie, Ziua Marinei a fost serbată la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Ziua Marinei s-a serbat într-un cadru sobru, de reculegere și preamărire a eroilor marinari.

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat și membrii Comisiei Aliate de Control.

Din 1950 pânã în 1990

Între anii 1949-1953, Ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S., în ultima duminică din luna iulie.
De la 1 august 1954, Ziua Marinei s-a serbat de Ziua Forțelor Maritime Militare, programul Zilei Marinei fiind politizat și adaptat noii ideologii.
Începând cu anul 1960, manifestările au dobândit accente propagandistice, care includeau conferințe despre semnificația Zilei Marinei susținute de către ofițeri și propagandiști în întreprinderi și în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegațiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-școală Mircea și Libertatea și ieșiri pe mare cu acestea. Semnificația creștină a sărbătorii a fost substituită cu una mitologică: participarea zeului Neptun în calitate de patron al întrecerilor și jocurilor marinărești.
Din anul 1970, la Constanța se organizează timp de două săptămâni „Serbările Mării”, care se încheiau cu Ziua Marinei.

Dupã 1990

Din anul 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Astfel, cu prilejul Zilei Marinei Române din 15 august 1991, a avut loc o impresionantã paradă navală și evoluția aviației militare, elicoptere de luptă, precum și demonstrații sportive marinarești susținute de scafandrii militari și echipajele unor ambarcațiuni cu rame și vele. La festivitatile de la Constanța au fost prezente, în premieră, echipajul crucișătorului U.S.S. Belknap, aparținând Flotei a-VI-a a S.U.A., echipajul navei militare sovietice Azovdistrugătorul turcesc Kocatepe și nava de patrulare bulgară Smeli.

În anul 1999, spre deosebire de edițiile precedente, festivitățile de Ziua Marinei și a Lucrătorului Portuar, s-au desfășurat la Cuibul Reginei și în zona farului Carol I din Constanța.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

Sursa:.wikipedia.org

 

 

ZIUA MARINEI 2017 Programul complet de ZIUA MARINEI 2017

ZIUA MARINEI 2017 aduce expoziții de tehnică și armament, concerte de muzică militară și ateliere de scufundări.

ZIUA MARINEI 2017 prilejuiește vizitatorilor accesul la ateliere de scufundări, jocuri, concursuri marinărești, o paradă a ambarcațiunilor și o expoziție de tehnică militară și armament.

Sâmbătă, 12 august, între orele 08.30-18.30, vor avea loc Ziua Porților Deschise în Portul Militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor maritime și fluviale. Tot sâmbătă, între orele 17.00-19.00, se va desfășura un concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale.

Luni, 14 august, între orele 08.00-10.00 va avea loc ceremonia militară și religioasă în memoria eroilor marinari, organizată la Monumentul Crucea Marinarului, pe faleza din Constanța, iar marți, între orele 9.55-13.00 se va desfășura un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, pe mare, în fața Comandamentului Flotei. Tot marți, între orele 13.00-15.00, vor avea loc jocuri și concursuri marinărești organizate în Portul Tomis.

În Mangalia, sâmbătă, 12 august, între orele 10.00-18.00, va fi Ziua Porților Deschise, în Portul Militar Mangalia, cu expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare, jocuri și concursuri marinărești, iar marți, 15 august, între orele 09.00-12.00, un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, Portul Turistic, o paradă a ambarcațiunilor cu vele, jocuri și concursuri marinărești.

La Brăila, sâmbătă, va avea loc Ziua Porților Deschise, pe faleză, în zona centrală, cu expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare, apoi o expoziție de navomodele, precum și prezentare de ofertă educațională, dar și concert susținut de fanfara garnizoanei, iar marți un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17 și jocuri și concursuri marinărești.

La Galați, duminică, 13 august, între orele 9.00-13.00, se va organiza Ziua Porților Deschise, pe faleza centrală, cu expoziție de tehnică și armament și vizitarea navelor militare fluviale, iar marți, 15 august, între orele 18.00-19.30 un exercițiu demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17 și paradă navală.

Și la Tulcea se va organiza, sâmbătă, 12 august, între orele 09.00-14.00, Ziua Porților Deschise, în portul militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor militare fluviale. Marți, 15 august, între orele 09.00-13.00, va avea loc Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, dar se vor organiza și jocuri și concursuri marinărești, parade navale.

În Capitală, marți, 15 august, între orele 09.00-12.00, în Parcul Herăstrău, zona Debarcader, va avea loc un ceremonial militar și religios, dar se vor organiza și jocuri și concursuri marinărești.