Mărturia CUTREMURĂTOARE unei femei care a trăit calvarul deportării comuniste

Satul din Apuseni unde jumătate din locuitori au fost deportaţi de comunişti. Mărturia unei femei care a trăit calvarul

Săgagea este un sătuc cu aproximativ 200 de locuitori amplasat în Apuseni, la poalele Muntelui Mare. În urmă cu aproape 60 de ani, în acest cătun a avut loc o veritabilă tragedie. Jumătate dintre locuitori au fost deportaţi în Bărăgan de securitatea comunistă pe motiv că i-ar fi ajutat pe membrii grupării de partizani conduse de Leon Şuşman.

La Săgagea se ajunge relativ uşor pe drumul naţional nr. 75 care strabate Apuseni pe lângă cursul râului Arieş. La câţiva kilometri de la limita cu judeţul Cluj se află comuna Poşaga. Pentru a ajunge la Săgagea trebuie traversată comuna pe un drum asfaltat parţial, spre nord pe o distanţă de aproape 20 de kilometri. Cătunul este amplasat pe drumul ce urcă spre Ştiolne şi Zăpodie, zonele în care locuitorii din Poşaga şi Ocoliş îşi urcă animalele vara la munte. Tot de aici se poate merge relativ uşor până în staţiunea Muntele Băişorii şi, mai departe, spre Muntele Mare (1826 m), al doilea vârf ca altitudine din Apuseni.

În urmă cu 60 de ani, zona era un foarte bun ”protector” pentru partizanii care se opuneau regimului comunist. Zeci de membrii ai grupărilor care a au acţionat în Apuseni se ascundea în grotele şi pădurile din zona satului Săgagea. Inevitabil, aceştia interferau cu localnicii care îi ajutau cu mâncare, îmbrăcăminte şi alte necesităţi ale acestora. Unii dintre locuitorii satului au aderat la una dintre aceste grupări şi s-au implicat direct în lupta împotriva securităţii comuniste. Timp de mai mulţi ani au fost vânaţi, cei mai mulţi sfârşind împuşcaţi în bătăliile de pe munte sau executaţi după ce au fost condamnaţi la moarte. Alţii au executat ani grei de închisoare pentru simplul motiv că au fost rude cu cei care i-au sprijinit pe partizani.

Sursa:adevarul.ro