Vreme de toamnă capricioasă: se încălzeşte, dar frigul loveşte România

Imagini pentru toamna

Vreme de toamnă capricioasă. Deşi se încălzeşte în zilele următoare, maximele ajungând la 30 de grade, în aproape toate regiunile ţării, începutul săptămânii viitoare aduce o răcorire accentuată, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 18 septembrie.

Nopţi reci în Banat

În Banat, în prima parte a intervalului, valorile diurne ale temperaturii aerului vor creşte uşor şi treptat, de la o medie regională de aproximativ 20 de grade în prima zi, când vremea va fi răcoroasă, spre 25 de grade în intervalul 5 — 7 septembrie şi chiar spre 30 de grade în jurul datei de 11 septembrie, când vremea va deveni caldă. Ulterior, temperaturile maxime vor fi în scădere uşoară de la o zi la alta, astfel încât, în intervalul 15 — 17 septembrie, valoarea medie la scara întregii regiuni va fi de 24 de grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat, în general, de temperaturi de 10-12 grade, exceptând intervalul 10 — 13 septembrie, când minimele nocturne vor fi mai ridicate şi se vor situa între 14 şi 17 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare între 11 şi 14 septembrie, iar acestea pot fi mai importante cantitativ pe 11 septembrie.

Ploi în Crişana

Conform ANM, în Crişana, după o primă zi răcoroasă, în care temperatura medie maximă nu va depăşi 18-19 grade, regimul termic va marca o creştere, astfel încât valorile maxime diurne vor atinge 22-23 de grade între 5 şi 8 septembrie, iar între 9 şi 13 septembrie va fi vreme caldă, cu temperaturi maxime situate între 25 şi 29 de grade, în medie regională. Temperaturile minime, situate între 9 şi 12 grade, vor caracteriza nopţi răcoroase în prima săptămână a intervalului de prognoză, apoi vor marca o creştere, spre valori medii de 14-15 grade, în intervalul 10 — 13 septembrie. Ulterior, vremea se va răcori din nou şi valorile termice nocturne se vor situa în jurul a 11 grade la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Ploi temporare se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar între 11 şi 14 septembrie acestea pot fi pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ, arată prognoza ANM.

Precipitaţii şi în Transilvania

În Transilvania, în prima săptămână a intervalului de prognoză regimul termic diurn va marca o creştere treptată, iar temperaturile maxime, de aproximativ 18 grade la început, vor atinge 28-29 de grade Celsius, în medie, în jurul datei de 11 septembrie. ”În a doua săptămână vremea se va răcori de la o zi la alta, astfel încât, între 15 şi 17 septembrie, maximele termice vor fi de 21-22 de grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei respective. Media regională a temperaturilor nocturne se va situa între 8 şi 12 grade, cu cele mai răcoroase nopţi în jurul datelor de 5 şi 18 septembrie şi cele mai calde pe 11-12 septembrie. Probabilitatea pentru ploi locale se va menţine ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ”, informează meteorologii.

Vreme caldă în Maramureş

În Maramureş se vor înregistra aproximativ 29 de grade în jurul datei de 11 septembrie, când vremea va deveni caldă pentru perioada respectivă. Pentru cea de-a doua săptămână, se estimează o scădere treptată a regimului termic, iar în ultimele zile vor fi maxime diurne apropiate de cele normale pentru mijloc de septembrie, de 21-22 de grade, în medie. Probabilitatea pentru ploi se va menţine ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, iar în intervalele 4 — 7 şi 11 — 14 septembrie se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate.

Frig în Moldova

În Moldova, în intervalul 4—6 septembrie, valorile medii diurne vor fi în general mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei, acestea situându-se la începutul primei săptămâni în jurul a 22 de grade, apoi în data de 6 septembrie vor scădea spre 20 de grade. Ulterior, temperaturile maxime vor creşte treptat de la valori medii în jurul a 24 de grade în zilele de 7 şi 8 septembrie până spre valori medii de 28-29 de grade în data de 11 septembrie. În intervalul 12—17 septembrie vremea va intra într-un proces de răcorire astfel că temperaturile maxime vor avea valori medii în jurul a 23 de grade în 17 septembrie. Minimele vor scădea de la valori medii de 16 grade în 4 septembrie, până spre 11-12 grade. În intervalul 10 — 12 septembrie minimele vor creşte uşor de la o zi la alta, spre valori de 15-16 grade, apoi vremea va intra din nou într-un proces de răcire. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 4—9 respectiv 13—17 septembrie.

25 de grade în Dobrogea

Până în data de 6 septembrie, în Dobrogea valorile medii diurne vor varia uşor între 26 şi 24 de grade, apoi variaţiile de la o zi la alta nu vor fi semnificative, acestea situându-se în jurul a 25 de grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire urmând astfel ca valorile medii ale temperaturii maxime să se situeze în jurul a 27 de grade în data de 12 septembrie. Începând însă cu data de 13 septembrie, temperaturile medii diurne vor scădea de la o zi la alta. În intervalul 4—7 septembrie valorile medii nocturne vor scădea spre 14 grade. Apoi, temperaturile minime vor creşte treptat spre 18 grade, în data de 12 septembrie. În intervalul 13—17 septembrie vremea se va răcori din nou. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi relativ redusă.

Minime de 12 grade în Muntenia

Conform prognozei, în Muntenia, în intervalul 4—12 septembrie vremea se va încălzi, spre 27-28 de grade în data de 9 septembrie, iar ulterior spre valori în jurul a 30 de grade în zilele de 11, 12 şi 13 septembrie. Apoi, până spre sfârşitul intervalului, maximele vor scădea de la o zi la alta. Minimele vor scădea la începutul intervalului până la valori de 12 grade, apoi, până în data de 7 septembrie nu vor fi variaţii notabile. Între 8 şi 12 septembrie, temperaturile vor creşte spre valori medii în jurul a 16 grade Celsius. În intervalul 13—17 septembrie o nouă răcorire a vremii va face ca mediile temperaturii minime să scadă treptat. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte în a doua săptămână, arată ANM.

Alternanţe termice în Oltenia

Vremea va intra într-un proces de încălzire de la o zi la alta, în Oltenia, spre valori medii diurne de 27-28 de grade în zilele de 7, 8 şi 9 septembrie, apoi spre valori în jurul a 30 de grade în data de 11 şi 12 septembrie. În intervalul 13-17 septembrie maximele termice vor scădea treptat, ajungând spre 24 de grade în data de 17 septembrie. Minimele vor scădea la începutul intervalului la valori de 11 grade, apoi vor creşte treptat până la medii de 15-16 grade. Din data de 13 septembrie vremea se va răcori din nou. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte în intervalul 10-15 septembrie.

Rece la munte

La munte, în intervalul 4—12 septembrie temperaturile diurne vor creşte de la o zi la alta, spre valori de 18 grade.  Ulterior vremea va intra într-un proces de răcire, de la medii în jur de 17 grade în 12 septembrie, spre valori de 12-13 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. La începutul intervalului, minimele vor scădea spre 4 grade, apoi vor creşte uşor de la o zi la alta spre valori de 9-10 grade, în zilele de 11 şi 12 septembrie. În perioada 13-17 septembrie temperaturile minime vor scădea din nou. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză.

Sursa:adevarul.ro