Culesul viei a fost şi este, din vechi timpuri, prilej de a petrece şi de a da frâu unor obiceiuri şi superstiţii

Obiceiuri şi superstiţii străvechi legate de culesul viilor. „Podgoriile răsunau de pocnete de pistoale şi cântece de lăutari“

Pentru români, culesul viei a fost, din vechi timpuri, prilej de a petrece şi de a da frâu unor obiceiuri şi superstiţii. Un obicei străvechi al viticultorilor din podgoriile Buzăului este cel al zdrobitului boabelor de struguri cu picioarele, de către fecioare tinere şi frumoase. Alţii, în prima zi a culesului, dau struguri de pomană pentru a avea rod bogat şi în anul ce vine.

Se ştie că toată luna septembrie, până la începutul lui octombrie, în anumite zone ale României gospodarii se dedică culesului viţei-de-vie dar şi obiceiurilor din jurul acestei ocupaţii.

Pentru viticultori, 14 septembrie, ziua Înălţării Sfintei Cruci, este o dată cu o semnificaţie aparte. Acesta este momentul în care viticultorii dau startul sezonului de cules struguri. Ziua Crucii marchează începutul sărbătorii cunoscute sub numele de Cârstovul sau Ostrovul viilor, Viniţel ori Viniceriu, prilej de bucurie pentru entru toată lumea de la sate.

”În toate gospodăriile româneşti, luna septembrie este dedicată culesului viilor. De altfel, în mod popular, luna septembrie mai este numită La culesul vie, viniceriu sau viniţel. Cum vinul este considerat un aliment sacru, folosit în biserică la cele mai importante momente din viaţa umană (botez, cununie, înmormântare, împărtăşanie), producerea lui respectă şi astăzi tradiţiile moştenite din străbuni”, scrie Petruţa Pop, autorul unui blog dedicat tradiţiilor.

În multe zone rurale ale ţării, podgorenii consideră că au dreptul să guste din rodul viilor abia după ce duc primii struguri la biserică. De Ziua Crucii, ţăranii care ţin post obişnuiesc să mănânce sâmburi de nuci noi şi struguri şi, abia seara, după apusul soarelui, sau a doua zi, dau startul sărbătorilor.

Chiar dacă nu mai are amploarea din trecut, culesul este un important eveniment din viaţa satului românesc, care adună pe dealurile cu vii zeci de viticultori înarmaţi cu coşuri, saci şi căruţe. Culesul strugurilor este acum o activitate pe care ţăranii o desfăşoară respectând anumite obiceiuri şi superstiţii locale.

La Pietroasele, în judeţul Buzău, comuna până unde se întinde Podgoria Dealul Mare, culesul viei debutează cu ritualul zdrobitului strugurilor de către tinere îmbrăcate în costume populare. Mai întâi, flăcăii satului umplu linul de vinificaţie cu struguri aromaţi de Tămâioasă românească, primii culeşi în acest an. Apoi, fete de măritat zdrobesc ciorchinii cu picioarele spălate cu apă de izvor.

”Tradiţia este foarte veche. Primii struguri sunt aduşi cu carul tras de boi din vie şi deşertaţi de băieţi în linul din care se va scurge mustul. Fetele tinere, fecioarele, dansează apoi peste grămada de ciorchini, până zdrobesc strugurii şi iese mustul. Se zice că dacă se respectă acest obicei vinul va fi curat şi bun precum sufletul fecioarelor”, spune Matei Zăinescu, viticultor din Pietroasele.

În unele sate, pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă, cei care se strâng la cules stropesc pământul cu primele picături de must şi împart ulcele noi cu primul suc de struguri din an. Unii dintre viticultorii români au obiceiul de a lăsa pe vrej ultimii ciorchini, aceştia fiind “strugurii lui Dumnezeu”.

În alte zone viticole, ţăranii nu încep culesul înainte de a sfinţi via şi locul în care urmează a fi depozitate butoaiele cu vin, în credinţa că vinul va fi astfel mai bun. Credincioşii obişnuiesc să postească o săptămână înainte de culesul viilor. Până să toarne prima găleată cu must în butoi, culegătorii chiuie cu putere, pentru ca vinul să iasă bun după care încing ospeţe, pe alocuri şi cu lăutari.

După terminarea culesului, seara, gospodarii se strâng pe lângă case, în jurul focului, împart struguri de pomană şi prepară must. Pomana cu struguri e o ofrandă care atrage rod bogat şi în anul ce vine.

În trecut, sărbătorile legate de culesul viilor începeau mai devreme. Odată urnit culesul, podgoriile răsunau zi şi noapte de chiuituri, pocnete de pistoale şi cântece de lăutari. ”Numeroase focuri luminau pe dealuri arătând în întunericul nopţii locul unde erau grupate cercurile de petrecere. Târziu, abia dimineaţa spre ziuă, focurile aţipeau, câinii prindeau a se linişti şi naiul, cobza sau vioara nu se mai auzeau”, scria I.C. Teodorescu în studiul ”Viile noastre”, apărut în 1935.

Potrivit unei superstiţii vechi, cel care intră în vie cu sapa în ziua de vineri va avea parte de furia naturii iar via va fi băută de piatră şi proprietarul nu se va putea bucura de rodul ei.

Se mai spune, de asemenea, că strugurii care apar în vise sun semn de lacrimi, oboseală şi moarte. Cine se înfruptă din struguri înainte de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului ”i se vor afurisi maţele”. Cu prilejul schimbării la Faţa a Domnului se dă dezlegare la struguri, după sfinţirea la biserică a ”colivei de struguri”, o farfurie plină cu boabe de strugure.

Sursa:adevarul.ro