Periplu religios: Mănăstirea Hadâmbu-Iaşi

Imagini pentru manastirea hadambu

După o istorie zbuciumată şi insuficient elucidată în toate detaliile şi sinuozităţile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobşte sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar şi mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaştere din propriile sale vestigii.f1

Ceea ce se ştie sigur, atât din pisania ctitoriei, cât şi din unele documente domneşti, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui lani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea laşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică si că această biserică avea hramul de ziua „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu”, adică la 8 septembrie. Este limpede că noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.

A rămas până acum neelucidată afirmaţia din pisania lăcaşului, potrivit căreia „dumnealui lani Hadâmbu a înnoit şi a făcut această biserică în anul 1659″, ceea ce înseamnă că, dacă atunci a înnoit-o numai, pe locul respectiv se afla deja o biserică mai veche, construită probabil din lemn şi pe care noul ctitor a refăcut-o, construind-o din piatră. Ipoteza este cu atât mai plauzibilă, cu cât o veche tradiţie românească spune – şi numeroase documente o confirmă – că, de regulă, o nouă biserică se construieşte pe locul uneia mai vechi sau undeva prin apropiere. In sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că, într-un document din 1658, deci anterior celui din 1659, este menţionată o mănăstire din Dealul Mare, cu hramul în ziua Sfântului Nicolae, adică la 6 decembrie. Documentul se referă la o danie pe care această mănăstire o primeşte în ziua de 4 august 1658. Se ridică în acest caz problema dacă biserica Mănăstirii din Dealul Mare, cu hramul Sfântului Nicolae, pomenită în documentul din 4 august 1658, este totuna cu biserica pe care a înnoit-o „dumnealui lani Hadâmbu” în 1659, potrivit pisaniei existente şi acum în mănăstire, sau este cu totul alta. lată întrebări la care viitoarele cercetări istorice şi arheologice vor trebui să răspundă.
Oricum, specialişti dintre cei mai autoritari în domeniu au relevat faptul că Mănăstirea Hadâmbu, aşa cum a fost construită ea începând cu anul 1659, este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea şi că biserica, de mici dimensiuni, prezintă un plan mixt, caracterizându-se prin diferite amenajări defensive, proprii incintei de plan rectangular, prevăzută la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar şi răutăţilor si neglijenţelor omeneşti, care uneori sunt mai dăunătoare decât stihiile naturii. Pe la începutul veacului al XX-lea, când Nicolae lorga vizita mănăstirea, admirând cu evlavie frumuseţea locurilor şi farmecul inefabil al peisajului, marele istoric nu putea să nu deplângă, în acelaşi timp, starea jalnică în care ajunsese venerabilul aşezământ monahal. Această situaţie s-a perpetuat până în pragul vremurilor noastre, când, mai cu seama, construcţiile anexe, dar – în bună parte – şi biserica au căzut aproape de tot în paragină.

Lucrările de restaurare, construire şi reconstruire din ultimii I 5 ani au asigurat Sfintei Mănăstiri dăinuire, dar şi o amplă şi temeinică dezvoltare. Toate acestea au fost posibile, pe de o parte, datorită evlaviei credincioşilor noştri care, în ceasuri de cumpănă, au alergat întru întâmpinarea nevoinţelor noastre, iar pe de altă parte, datorită cuminţeniei şi vredniciei părinţilor şi fraţilor din această mănăstire, care şi-au închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor. Fără adânca lor credinţă, fără generozitatea şi competenţa temeinică a unor distinse personalităţi din laşi şi Suceava, ar fi fost mult mai anevoioasă construirea unui edificiu atât de apreciat ca noua biserică, ce poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, considerată de specialişti drept o capodoperă de arhitectură ecleziastică în stilul tradiţional ştefanian. în rândul marilor realizări din ultimul deceniu al veacului trecut se cuvine să menţionăm şi monumentalul edificiu al arhondaricului, expresie generoasă a spiritului de ospitalitate moldovenească, restaurarea şi consolidarea bisericii monument, reconstruirea stăreţiei vechi, construirea unui agheasmatar, săparea şi amenajarea a trei fântâni, precum şi anexele gospodăreşti menite să rezolve numeroasele probleme economice curente ale mănăstirii, situată într-un spaţiu pe cât de minunat, pe atât de izolat.

Sursa:manastireahadâmbu.ro

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in biserica cea noua a manastirii, inchinata Acoperamantului Maicii Domnului. Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal, precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.

“Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane” (Arhimandritul Ioanichie Balan).

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa noua sfintire a acesteia.

Icoana a fost ferecata in argint de catre mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt.

Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

In seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu, cateva zeci de chilii pierind in flacari. In urma incendiului, intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun fel aparte.

Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cu Icoana Maicii Domnului “Axion Estin”, una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.

Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi, in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului.

Pe langa aceasta icoana, in manastire se mai pastreaza si alte trei icoane considerate facatoare de minuni, care izvorasc mir. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii cand s-a facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin Drinceanu. Prima data, aceasta icoana a varsat mir in ziua de Boboteaza a anului 1999, dupa slujba Sfintei Liturghii, iar a doua oara, in ziua de 9 ianuarie.

Teodor Danalache

Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hadambu

Sursa:crestinortodox.ro