Veste care poate da speranţe! A fost creat ANTICORPUL care poate ATACA tulpinile virusului HIV

Omenirea se luptă de ani buni cu una dintre cele mai necruţătoare boli, iar această veste poate da speranţe. Tratamentul a fost testat deja pe maimuţe, iar cele pe oameni sunt programate pentru anul viitor.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un anticorp care poate ataca 99% dintre tulpinile virusului HIV. Până în prezent, tratarea virusului HIV a fost extrem de dificilă din cauza abilităţii acestuia de a dezvolta mutaţii şi de a-şi schimba înfăţişarea. Astfel că organismul uman devine copleşit de numărul de tulpini diferite. Noul anticorp este proiectat în cadrul unei colaborări dintre Institutul Naţional de Sănătate din SUA şi o companie farmaceutică. Anticorpul a fost proiectat pentru a ataca trei părţi esenţiale ale virusului.

Prof. Linda-Gail Bekker, director al International Aids Society, a declarat că ”lucrarea reprezintă un succes al domeniului medical. Acest tip de anticorpi modificaţi par să depăşească limitele naturale şi ar putea fi aplicat în mai multe domenii. Este prematur, însă, ca specialistă consider că primele teste pe oameni vor avea loc în 2018.”

Este estimat că, la nivel mondial, 36,7 milioane de persoane erau purtători ai virusului HIV sau afectaţi de boala SIDA în 2015, majoritatea fiind localizaţi în zona Subsahariană din Africa, mai scrie sursa menţionată. HIV atacă sistemul imunitar și slăbește mecanismele de apărare și supraveghere ale organismului împotriva infecțiilor, precum și împotriva anumitor tipuri de cancer. Virusul deteriorează funcția celulelor imune și le distruge. Astfel persoanele infectate devin imunodeficiente – victime sigure în fața infecțiilor și bolilor.

Sursa:evz.ro