Cum va fi vremea în următoarele zile

Doar în Dobrogea, vor mai fi unele înnorări, în cursul zilei, iar în celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Din punct de vedere termic, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, cu precădere în sudul, estul și local în centrul țării, deși temperatura aerului va crește ușor, informează ANM.

LUNI

Astfel, maximele se vor încadra între 14 și 20 de grade, iar minimele vor avea valori de la -7…-6 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până la 11 grade pe litoral. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață, iar în Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și pe spații mici din nordul Munteniei, se va produce brumă.

MARȚI

Vremea se va încălzi, față de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 24 de grade, iar minimele între 4 și 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până la -3…-2 grade, unde se va mai produce brumă. În jumătatea de nord-vest a țării, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea, va ploua.

Izolat, vor fi posibile descărcări electrice și cel mai probabil în zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în Maramureș, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și, pe spații mici, se va forma ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar pe parcursul zilei și în Moldova, Banat și Crișana.