O camionetă a intrat ieri după-amiază pe o pistă de biciclete din districtul Manhattan din New York

Cel puțin opt persoane au fost ucise, iar alte 15 au fost rănite, în timpul atacului.

Autorul atacului din New York este un bărbat în vârstă de 29 de ani, originar din Uzbekistan, care a ajuns în Statele Unite în anul 2010, potrivit unor surse din cadrul anchetei, citate de către agenția The Associated Press.

Suspectul ar avea un document de identitate cu numele Sayfullo Saipov și adresa de domiciliu în orașul Tampa, statul Florida. Anchetatorii analizează și o posibilă legătură a bărbatului cu anumite persoane din statul New Jersey, unde ar fi locuit, potrivit acelorași surse.

Atacatorul a fost împușcat în abdomen de către polițiști și transportat la spital unde a fost operat.

Conform unor surse citate de CNN, suspectul a închiriat un vehicul în aceeași zi în care a comis atacul, de la o filială Home Depot din New Jersey.

Un oficial din cadrul anchetei a precizat că mesajul era scris în limba engleză. Între timp, bărbatul în vârstă de 29 de ani urmează să fie interogat de către anchetatori.

Atacatorul a avut mai multe probleme cu legea, în mai multe state. Saipov era citat pentru amenzi în trafic, în Missouri și Pennsylvania. A fost arestat în Missouri, în octombrie 2016, după ce a fost emis mandat în momentul în care nu s-a prezentat la Curte, unde era judecat pentru un delict pe care l-a comis. A plătit o garanție de 200 de dolari pe care a pierdut-o însă când nu s-a prezentat în instanță, în noiembrie.

Anterior, primarul orașului New York, Bill de Blasio, a declarat că incidentul produs în Manhattan a fost un act terorist, în urma căruia opt persoane au murit, iar peste 12 au fost rănite.