ATENŢIE ŞOFERI! COD GALBEN de vânt în Caraş-Severin

Şoferii din Caraş-Severin sunt sfătuiţi de poliţişti să nu oprească în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, întrucât vântul puternic i-ar putea rupe. Judeţul Caraş-Severin este sub cod galben de vânt până la ora 14.00, vântul depăşind la rafală 60-70 de kilometri pe oră.

”Întrucât s-au semnalat intensificări ale vântului, cu viteze care vor depăşi la rafală 60…70 km/h, care afectează buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe”, arată Poliţia Română.

Judeţul Caraş-Severin este sub cod galben de vânt până la ora 14.00, vântul depăşind la rafală 60-70 de kilometri pe oră.

Sursa:mediafax.ro