Tradiţii de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, cei trei ierarhi, sunt prăznuiţi de creştinii ortodocşi în fiecare an, pe 30 ianuarie. Credinţa populară spune că cine munceşte în această zi  poate să orbească.

La sate se obişnuieşte ca în această zi de sărbătoare, închinată celor trei sfinţi, să se facă praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, iar fetele tinere se roagă şi ţin post o avea o căsnicie fericită. Tot tradiţia populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei” şi poate să orbească. Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolţească grâul care nu a răsărit din toamnă. În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Vindecători de boli  

În credinţa populară, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli. În ziua în care sunt sărbătoriţi, nu se lucrează, fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă. În această zi trebuie să dăm o lumânare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată.

“În multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi de patroni ai casei, se face colivă şi oamenii merg la biserică. Pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează”, spune preotul Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sf.Împăraţi Constantin şi Elena. Nu în ultimul rând, fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul, nu lucrează şi se mănâncă doar pâine şi sare.

I s-au arătat în vis Sfântului Ioan Mauropous  

Conform  scrierilor teologice, spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinţi împreună.

“Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinţii conlucrează – cu Dumnezeu şi între ei -, aşa cum şi noi trebuie să ne unim, în cuvânt şi în lucrare”, spune Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în predica dedicată celor trei ierarhi.

“După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singura zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, că noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem.”

  Ce reprezintă fiecare

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936,  Sfinţii Trei Ierarhi au devenit protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţatura lui Isus.

Sursa:adevarul.ro