Epava avionului prăbușit în Iran a fost găsită! Descoperire cumplită la locul impactului

Adjunctul guvernatorului provinciei Kohgiluyeh a declarat luni că epava aparatului de zbor a fost descoperită în apropierea oraşului Dengezlu, din provincia iraniană Isfahan.

Organizația Aviației Civile iraniene a precizat ulterior că nu poate confirma localizarea epavei.

Avionul ATR-72 al companiei Aseman Airlines care asigura legătura între Teheran şi Yasuj, oraş situat la circa 500 de km sud de capitala iraniană, a dispărut duminică de pe radare la aproximativ 45 de minute după decolare.

Conform Aseman Airlines, avionul ce efectua zborul EP3704 a decolat de pe Aeroportul Mehrabad din Teheran la ora locală 08:00 (04:30 GMT) având la bord 60 de pasageri, printre care şi un copil, şi şase membri ai echipajului.

Potrivit unor date apărute în media iraniene, peste 200 de salvatori şi alpinişti participau duminică la operaţiunea de căutare de la sol.

sursa: realitatea.net