Sfaturi de la poliţişti pentru şoferi pe vreme rea!

Din cauza vremii nefavorabile, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic şi să adapteze în permanenţă stilul de şofat la condiţiile de drum. Pe vreme rea, acordaţi un plus de atenţie şi concentrare la volan, spun oamenii legii.
Conform informărilor primite de la meteorologi, în perioada 18 – 22 martie 2018, în întreaga ţară vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Iată câteva recomandări de la poliţişti:

1. Plecaţi la drum numai după ce v-aţi interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi şi despre situaţia meteorologică existentă.

2. Echipaţi-vă corespunzător autoturismele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.).

3. Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor!

4. Ţineţi cont de faptul că, atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă sau polei, distanţele sunt mai greu de apreciat. Aşadar, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!

5. Fiţi atenţi în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

6. Nu opriţi şi nu staţionaţi în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.

7. Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.

8. Păstraţi-vă calmul! Fiţi politicoşi cu ceilalaţi participanţi la trafic şi nu blocaţi intersecţiile. Nu depăşiţi coloanele de autovehicule.

9. Nu stânjeniţi sau obstrucţionaţi vizibilitatea în trafic prin opriri sau staţionări neregulamentare.

10. Este necesar ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, în condiţii de vreme nefavorabilă.

Sursa:adevarul.ro