GRAV accident feroviar în Germania

Două persoane au fost ucise și cel puțin 14 au fost rănite după ce doua trenuri s-au ciocnit luni seară în Bavaria, în sudul Germaniei, a declarat poliția federală germană, potrivit AFP. Un tren de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă la câteva sute de metri în fața stației Aichach.

Cei doi oameni uciși în acest accident sunt un conductor și un pasager, a declarat un purtător de cuvânt citat de agenția DPA. Dintre cei răniți, trei persoane au răni grave sau moderate, a spus el.

Compania feroviară nu a furnizat alte detalii privind circumstanțele acestui accident pe o secțiune a unei singure linii de cale ferată.

Sursa:hotnews