Un bărbat din Iași a ajuns în stare GRAVĂ la spital după ce a băut apă dintr-un izvor

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, şofer, a ajuns joi la spital, în stare gravă, după ce s-a intoxicat cu nitriţi din apa unor izvoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Medicii ieşeni au declareat că F.I., în vârstă de 56 de ani, un şofer din municipiul Iaşi, a fost transportat iniţial de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

“Pacientul a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie, având o saturaţie de 70% oxigen, fiind extrem de cianotic. Analizele făcute la unitatea medicală amintită au relevat că acesta avea gaze arteriale normale, dar saturaţia era tot de 70%, iar cianoza persista, astfel că a fost transferat de urgenţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, din Iaşi. Aici, el a declarat că a consumat cantităţi mari de apă de la izvoare aflate între localităţile Huşi şi Crasna”, a spus prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.

Conform acesteia, bărbatul a susţinut că este şofer şi, pe drum, s-a oprit pentru a bea apă de la izvoarele respective.

“Cu albastru de metilen a fost corectată saturaţia la 95%, tegumentele au revenit la normal, iar pacientul a rămas internat la Secţia II Medicală Toxicologie, cu observaţia intoxicaţie cu nitriţi”, a încheiat Diana Cimpoeşu.

sursa: mediafax.ro