Cum va fi vremea în săptămâna care a început, revin ploile

Meteorologii anunță că săptămâna începe cu ploi în nordul țării, nelipsite în această vară, care ulterior se extind și în restul țării. De miercuri, vremea se mai îndreaptă.

“Pentru începutul de săptămână mai avem un sistem frontal care va traversa teritoriul țării noastre dinspre partea de nord a țării, luni nordul, centrul, zonele de deal și munte vor mai fi cu ploi sub formă de aversă însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar căderi de grindină. Marți, astfel de fenomene le vom regăsi în partea de sud și de sud-est, în continuare vorbim de instabilitate, aceste fenomene vor apărea în mod deosebit după-amiază și seara cu caracter local însă temperaturile rămân destul de ridicate chiar dacă în aceste zone, în nord, în centru, se va resimți o scădere ușoară, în restul teritoriului peste 30 de grade, 33 – 34 în vest, în sud în est”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Veștile sunt mai bune începând de miecuri.

“De miercuri, aria ploilor se va restrânge, se vor menține în zonele de deal și munte mai ales seara și după-amiaza și temperaturile cam la același nivel, vreme călduroasă în toată țara cu temperaturi de peste 30 de grade”, a mai anunțat meteorologul.

În lunile iunie și iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.

sursa: reporterntv.ro