Eveniment deosebit petrecut la Iași. Festivalul naţional de interpretare a cântecului popular “Angela Moldovan”

Timp de două zile, pe 12 şi 13 septembrie 2018, la Iaşi a avut loc ediţia a III-a a Festivalului Concurs Naţional de interpretare a cântecului popular „Angela Moldova”.

Organizatorii acestei  manifestări au fost Cercul Militar Iaşi şi Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, evenimentul fiind coordonat de col. (r) Benone Tiron, comandantul Cercului Militar din Dealul Copoului, secondat de directorul festivalului, prof. univ. dr. Nina Cuciuc, cea care este şi fondatoarea Muzeului Angela Moldovan, la deschiderea căruia, în anii anteriori, a fost prezent şi îndrăgitul actor Florin Piersic.

Concurenții înscriși în concurs au interpretat o piesă din melodiile cuceritoare pe care le interpreta Angela Moldovan – apreciată, după cum se știe, de muzicologii din Statele Unite ale Americii, ca PRIVIGHETOARE a României și, deci, deținătoare de drept a acestui titlu – și o a doua piesă la alegere.

Asociatia pentru Protectia Victimelor Accidentelor Rutiere a fost invitată și s-a implicat în cadrul acestui eveniment, acordând două premii castigătorilor.  Sub deviza ”Oameni pentru oameni” asociația susține inițiativele de ajutorare a celor care din cauza unor dificultăți trec prin perioade grele, indiferent de sursa acestora. APVR susține tinerele talente în drumul lor spre lansare și sprijină pe oricine apelează la serviciile oferite în cadrul asociației.