Caz revoltător în Gorj: Femeia refuzată de medic din cauza “salariului necorespunzător” a murit

Caz uluitor în sistemul medical. Femeie din Gorj pe care medicul de la spitalul județean a refuzat s-o consulte a murit. Medicul, plătit cu un salariu de 15.000 de lei conform presei locale, a scris în fișa de observație a pacientei că are un salariu necorespunzător.

Femeia din comuna Borăscu, judeţul Gorj, pe care un medic pneumolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a refuzat să o consulte, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a murit la un spital din Craiova, unde a fost transferată.

Femeia de 62 de ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, pe care un medic primar pneumolog ar fi refuzat să o consulte, în luna ianuarie, în timp ce era internată pe secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cu bronhopneumonie, a murit sâmbătă, la Craiova, la Secţia de Infecţioase.

Medicul ar scris în foaia de observaţie că refuză din cauza salarizării „necorespunzătoare” şi lipsei personalului mediu.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a început o anchetă care urmează să fie finalizată săptămâna viitoare. 

“A fost sesizată Comisia de etică. Este regretabil că a decedat doamna, la Craiova. Nu tolerăm aşa ceva. Procedura este mai delicată şi mai amplă, nu pot sa iau măsuri până când nu primesc de la Comisia de Disciplină. Aştept nişte propuneri de la Colegiul Medicilor privind cercetarea pe care am dispus să o facă, mai am Comisia de Disciplină să facă verificarea respectivă”, a declarat, în exclusivitate la România TV, Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Potrivit unor surse, medicul respectiv are un salariu net de aproximativ 15.000 de lei, cumulat cu gărzile pe care le efectuează într-o lună.

sursa: realitatea.net