Accident cumplit la Tulcea. Un bărbat de 30 de ani și-a pierdut viața

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Trestenic, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN22A ( Nalbant-Cataloi), din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un copac.

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Florentin Daciu, în accident a fost implicat un singur autoturism în care erau 3 persoane de sex masculin.

O persoană (șoferul) a fost descarcerată, a intrat în stop-cardio respirator, a răspuns manevrelor de resuscitare, și a fost preluată și transportată de ambulanța SAJ la spital. Unul din pasageri a fost de asemenea preluat de ambulanța SAJ și transportat la spital.
Din nefericire, pentru cea de a treia victimă a fost pronunțat decesul de către medicul de pe ambulanță, scrie realitateadetulcea.net

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Tulcea, Irina Manolache,  în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.