Cât de adorabilă este cea mai letală pisică din lume

În ciuda a tot ceea ce ai putea crede, cea mai letală pisică din lume este ridicol de mică și de adorabilă. Această specie de felină trăiește în regiunea Africii de Sud și le face concurență leilor și tigrilor la capitolul ferocitate.Ca să îți faci o idee asupra felului în care arată imaginează-ți o pisică domestică, cu picioare negre care are între 35 și 50 de centimetri și o înălțime între 20 și 25 centimetri. Greutatea sa variază între unu și trei kilograme, conform International Society for Endangered Cats – adică e puțin mai ușoară decât un DEX.

„Filmarea pisicilor cu picioare negre este foarte dificilă, pentru că dimensiunea lor mică le face greu de urmărit prin vegetația înaltă. Mai mult, aceste pisici vânează mai mult noaptea, așa că producătorii au fost nevoiți să folosească camere speciale cu sensibilitate la lumină”, a declarat Gavin Boyland, producătorul „Super Cats”.

Cum vânează cea mai feroce pisică din lume

Știi proverbul acela „aparențele pot înșela”, ei bine cam așa stă treaba și în cazul acestei pisici care deși pare adorabilă poate vâna într-o singură noapte mai mult decât un leopard în șase luni și o poate face în trei moduri. Fie aleargă haotic prin iarbă și prind animale mici, precum păsări și rozătoare ori se plimbă tăcut mai mult timp și se furișează în spatele pradei lor.

Iar cea de-a treia metodă se bazează pe așteptare – se poziționează în fața ascunzătorii unei rozătoare și așteptă oricât e nevoie până când animăluțul apare.

„Așteaptă până la două ore, absolut imobile, pur și simplu așteptând tăcut în fața unei ascunzători până apare rozătoarea”, a explicat ofițerul șef de conservare la Panthera (o organizația care protejează pisicile sălbatice), Luke Hunter. „Apoi o înșfacă”.

Ce mai feroce pisică din lume poate ucide într-o noapte între 10 și 14 rozătoare sau păsări – adică omoară o pradă la fiecare 50 de minute. În plus, rata sa de succes este trei ori mai mare decât cea a leilor. Însă, această felină este pe cale de dispariție din cauza faptului că oamenii i-au distrus habitatul natural.

Sursă