Şapte răniţi, între care trei copii, după ce două maşini s-au ciocnit frontal în Argeş

Şapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce două maşini s-au ciocnit frontal pe un drum naţional din judeţul Argeş. Trei dintre răniţi sunt copii de 9, 15 şi 16 ani.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, un tânăr de 22 de ani, din Scornicesti, judeţul Olt, care circula pe DN 67 B, din directia Piteşti spre Drăgăşani, a pierdut controlul volanului din cauza neatenţiei, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism condus de un barbat de 35 de ani, din Bîrla, care circula regulamentar.

În urma accidentului, şapte persoane, între care trei copile de 9, 15 şi 16 an din prima maşină, au fost rănite. De asemenea, s-au ales cu răni şi o tânără de 21 de ani, din acelaşi autoturism, precum şi şoferul şi alţi doi tineri de 18 şi 27 de ani, din al doilea autoturism.

Sursa:adevarul