Victimele accidentelor cu autor necunoscut nu vor mai plăti cheltuielile medicale

Unităţile medicale nu vor mai putea încerca să recupereze cheltuielile medicale de la victimele agresiunilor sau accidentelor cu autor necunoscut, întrucât Legea sănătăţii va cuprinde expres această interdicţie.

Asta după ce deputaţii vor da votul decisiv pe această modificare a legii, în scopul reducerii abuzurilor făcute de spitale contra victimelor care nu cunosc beneficiul recunoscut de lege, arată avocatnet.ro.  Astfel, cheltuielile medicale pricinuite de agresiunile sau accidentele cu autor neidentificat nu vor mai fi puse de spitale în sarcina victimelor. În plus faţă de textul senatorilor, deputaţii au mai propus un amendament prin care să fie clar stabilit că aceste cheltuieli se vor recupera din decontare de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

  Legea sănătăţii nu cuprinde acum o referire expresă cu privire la aceste cheltuieli, iar victimele sunt puse adesea să plătească, arată iniţiatorii proiectului. Asta, deşi Curtea Supremă a dat relativ recent o decizie pe acest subiect şi care lămureşte faptul că nu pot fi puse în seama victimei cheltuielile medicale necesare în urma vătămării aduse prin fapta unei persoane a cărei identitate nu este.

Sursa:adevarul