Şoferul TIR-ului care a pătruns pe contrasens şi a ucis 10 persoane în Ialomiţa respectase timpii de odihnă. Cu ce viteză circula

Ancheta în cazul tragediei din judeţul Ialomiţa, în care 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 7 au fost rănite grav, este în curs de desfăşurare. Conform unor surse judiciare, citate de TVR, se pare că şoferul de TIR ar fi respectat timpii de odihnă, iar în momentul impactului conducea cu 58 kilometri/h.

Conform unor surse apropiate anchetei, şoferul de TIR, cel care a intrat pe contrasens, respectase orele de odihnă şi, în momentul impactului, avea o viteză înregistrată de aparatul tahograf de 58 km/h. Vineri a condus de la ora 15.50. A luat o pauză la ora 21.00, apoi s-a urcat din nou la volan. A condus până la 00.30 şi a luat o pauză mai lungă. La 03.15 sâmbătă dimineaţa, şoferul a pus în mişcare TIR-ul. Până în momentul tragediei a mai avut o pauză de câteva minute, cu 15 minute înainte de producerea evenimentului rutier, la popasul din comuna Malu, unde a oprit pentru a-şi cumpăra o cafea. La ora 04.48, în judeţul Ialomiţa, pe DN2A, a avut loc teribilul accident, soldat cu 10 morţi şi 7 răniţi grav, în urma impactului violent dintre TIR-ul care a pătruns pe contrasens, şi un microbuz de transport persoane care se îndrepta către Bucureşti.

sursa: adevarul.ro