UIMITOR ! Rezultatele campaniei “Seatbelt” !

În perioada 09.03.2015 – 15.03.2015, polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au acționat pentru impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție omologate de către conducătorii auto și pasagerii aflați în autovehicule, în cadrul campaniei preventive „ SEATBELT ”, coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene (T.I.S.P.O.L.).

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea victimizării persoanelor, menținerea trendului descendent al numărului accidentelor rutiere mortale sau grave, precum și conștientizarea participanţilor la trafic cu privire la consecințele neutilizării centurilor de siguranță și/sau altor dispozitive de retenție omologate, în cazul implicării acestora în accidente.

Polițiștii rutieri au efectuat controale pe parcursul întregii săptămâni, urmărind gradul de folosire a centurii de siguranţă, atât de către conducătorii auto cât şi de către pasagerii din autovehicule, precum și respectarea regulilor privind transportul copiilor în autovehicule.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 1604 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.192 lei, dintre care 702 pentru nefolosirea centurii de siguranță/dispozitivelor de retenție. Totodată, au mai fost aplicate 27 de sancțiuni pentru folosirea telefonului mobil fără dispozitive hands-free și au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Reamintim că nefolosirea centurii de siguranţă de către conducătorii auto se sancţionează cu 2-3 puncte amendă (195 – 292.5 lei) și 2 puncte penalizare, iar de către pasageri cu aceeași amendă, fără aplicarea punctelor de penalizare.

De asemenea, conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4-5 puncte amendă (390 – 487.5 lei) şi 3 puncte de penalizare în cazul neasigurării că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, precum și în situația nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.