Volkswagen a făcut o reclamă care a scandalizat o lume întreagă

Volkswagen a retras un spot publicitar considerat rasist de pe canalul de Instagram al companiei. În reclama Volkswagen care a scandalizat lumea întreagă apare un bărbat de culoare care este îndepărtat de o mână cu pielea deschisă la culoare de lângă noul VW Golf.

Intră în Galeria FOTO

Compania germană a retras între timp reclama de pe Instagram, admițând că este insultătoare și rasistă, promițând o investigație. Volkswagen, care a avut în ultimii ani mari probleme de imagine din cauza emisiilor de carbon, a anunţat că nu tolerează nicio formă de rasism.

Reclama postată pe Instagram prezintă două mâini ce par că dau la o parte şi împing un bărbat de culoare de lângă un Volkswagen Golf galben, strălucitor, parcat pe stradă. La final, bărbatul este împins cu un bobârnac într-un bar purtând firma „Petit Colon”, o denumire cu rezonanțe coloniale.

Clipul publicitar făcea parte dintr-o serie care ar fi trebuit să descrie povestea de dragoste dintre un bărbat de culoare și o femeie caucaziană. Într-un alt clip din aceeași serie, femeia lasă un plic pe parbriz pentru a-l face pe bărbat să creadă că este un tichet de parcare, când de fapt era vorba de o scrisoare de dragoste.

Seria de clipuri publicitare este filmată în Buenos Aires pentru promovarea noului VW Golf. Cafeneaua este reală, fiind situată în apropierea teatrului Colon, denumire pe care o poartă în amintirea lui Cristofor Columb (Cristobal Colon în spaniolă).

Cum au reacționat reprezentanții companiei germane

Inițial, răspunsul companiei la criticile de pe Instagram a fost de surpriză, spunând că originea oamenilor din clip nu este relevantă și că sunt „surprinși și șocați că acest Instagram Story poate fi atât de greșit interpretat”. Ulterior, oficialii companiei au revenit și și-au cerut scuze.

Juergen Stackmann, responsabilul de vânzări şi imagine în cadrul Volkswagen, precum şi Elke Heitmueller, şeful diversităţii în management, şi-au cerut scuze pentru această reclamă pe Twitter şi LinkedIn.

„Înțelegem deplin furia publicului, pentru că și noi suntem îngroziți. Acest video reprezintă o insultă pentru toate realizările mișcării pentru drepturi civile. Este o insultă pentru orice persoană decentă. Suntem conştienţi de originile istorice ale companiei şi de rolul jucat de aceasta în regimul nasist. Tocmai de aceea ne opunem oricărei forme de ură, propagandă şi discriminare”, au scris aceştia.

Fondată la ordinul lui Adolf Hitler pentru a construi „mașina poporului”, compania Volkswagen a folosit forţă de muncă din lagărele naziste pentru a crea produse necesare regimului nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca orice companie care se respectă, Volkswagen a surprins de-a lungul timpului prin mai multe reclame inedite. O alta, la VW Polo, a fost interzisă cu totul în Marea Britanie pentru că încuraja condusul periculos.

sursa: BBC