NASA a dezvoltat un colier DIY care îi învață pe oameni să nu își mai atingă fața

O echipă de cercetători din cadrul NASA a dezvoltat un colier, numit Pulse, care îi ajută pe cei care îl poartă să nu își atingă fața.

Coronavirusul care provoacă boala COVID-19 se răspândește și pe această cale. Oamenii ating suprafațe contaminate, apoi își duc mâna la gură, nas sau la ochi, care sunt porți prin care virusul intră în corp.

Pulse este un colier care are carcasa realizată cu ajutorul unei imprimante 3D. Gadgetul mai include, printre altele, un senzor de proximitate, un motor pentru vibrații, o baterie și un șnur.

Când utilizatorul își apropie mâna de el, dispozitivul vibrează. Vibrațiile cresc în intensitate când mâna se apropie de față, potrivit Slashgear.

NASA nu vinde colierele, dar a publicat pe internet informații despre cum pot fi realizate de către cei care au cunoștințele și uneltele necesare. Cel mai probabil proiectul va fi preluat și de companii, care vor vinde dispozitivul.

Nu ne putem ține mâinile departe de față

În timp, se dezvoltă așa numită „memorie a mușchilor”, iar cei care poartă Pulse își ating tot mai rar fața. Potrivit unor studii, ne atingem fața, în medie, de 16 ori pe parcursul unei ore, transmite HealthlineAlte studii arată că facem acest lucru chiar mai des.

Până când aceste dispozitive vor fi disponibile ls scară largă, vă recomandăm să aplicați două măsuri simple care s-au dovedit eficiente în combaterea COVID-19 și a altor virusuri: spălați-vă pe mâini cu apă și săpun și purtați mască de protecție în public.

sursa: go4it.ro