Un şofer a fost arestat după ce, în pragul comei alcoolice, a condus fără permis şi s-a răsturnat cu maşina pe A2

Un şofer a fost arestat preventiv, luni, după ce, în rumă cu două zile, s-a răsturnat cu maşina pe A2, fiind sub influenţa alcoolului, aproape de coma alcoolică. În maşină se mai aflau şi alte persoane, care au scăpat nevătămate.

Incidentul a avut loc la km. 35+970 m. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că bărbatul ar fi condus maşina sub influenţa alcoolului şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, trecând prin balizajul ce separă sensurile de mers, după care ar fi pătruns pe contrasens, unde s-ar fi răsturnat şi ar fi rămas imobilizat pe banda de decelerare. Balizajul a fost distrus pe o porţiune de aproximativ 50 de metri În maşină se mai aflau 3 persoane, care au scăpat nevătămate.   Poliştiştii l-au testat, pe şofer, în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 1.16 mg/l, ulterior fiind condus la Spitalul Lehliu-Gară, în vederea prelevării mostrelor biologice. Iar în urma analizei probelor de sânge, la prima probă a reieşit că acesta a avut o alcoolemie de 3.15 mg/l alcool în sânge, iar la a doua probă a reieşit o alcoolemie de 2.97 mg/l. De asemenea, în urma verificării în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti, la data de 18 octombrie, iar, astăzi, 19 octombrie, Judecătoria Lehliu-Gară a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană având o imbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,8 g/l este infracţiune. Sub această valoare, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

sursa: adevarul.ro