Turiști salvați cu elicopterul din Bucegi, după ce s-au prăbușit 200 de metri printre stânci

Operaţiune extremă de salvare în munţii Bucegi. Două persoane aflate pe un traseu de căţărare au căzut aproape 200 de metri în zona Acele Morarului şi au suferit mai multe răni.

Cei doi răniţi, un bărbat şi o femeie, făceau parte dintr-un grup, condus de un ghid pe un traseu de escaladă, pe Acele Morarului. Vorbim despre o zonă extem de dificilă din Masivul Bucegi.

De altfel, aventurierii au alunecat printre stânci, aproape 200 de metri, spre Valea Cerbului şi au suferit fracturi multilple, la mâini, la picioare şi torace.

Echipe sporite de salvamontişti din Buşteni şi Prahova s-au mobilizat imediat şi, spre miezul nopţii, au ajuns la locul accidentului. A fost o operațiune dificilă, nu doar din cauza zonei, ci și a temperaturilor care au coborât până la minus 4 grade Celsius, pe munte.

Starea gravă a victimelor nu a permis coborârea cu targa, astfel că a fost nevoie de intervenția unui elicopter al Ministerului de Internet. De dimineaţă, răniţii au fost transporați la spitalul din Azuga.

Alţi doi membri ai grupului, epuizaţi din cauza efortului, au avut şi ei nevoie de îngrijire. Sunt doar patru zile de când un bărbat de 56 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident similar, petrecut pe Valea Bucsoiului din munţii Bucegi.

Sursa: StirilePROTV