Dovleacul are numeroase beneficii pentru sănătate

Versatil şi gustos, dovleacul are multe beneficii pentru sănătate şi poate fi folosit în nenumărate reţete. Află în ce afecţiuni este indicat, dar şi cine nu trebuie să-l consume.

Dovleacul: alimentul-medicament. Ce boli vindecă şi cui îi este contraindicat

Dovleacul, vedetă incontestată a toamnei, este ingredientul principal în zeci de preparate sărate şi dulci, de la piure, supe şi tocăniţe, la tarte şi plăcinte. Fie că îl prepari simplu, copt în cuptor, fie că îl foloseşti în preparate elaborate, acest ingredient are numeroase beneficii pentru sănătate, consumul fiind indicat în ameliorarea şi vindecarea multor boli.

Toate varietăţile de dovleac au un gust aromat şi sunt sărace în calorii şi în glucide. De la dovleac consmăm atât pulpa, cât şi seminţele, ca remedii pentru o varietate de boli. Sunt însă şi cotraindicaţii, iar persoanele care suferă de anumite afecţiuni nu trebuie să consume dovleac.

Terapia cu dovleac

Consumat fiert, sub formă de piure sau copt, dovleacul ajută la regenerarea celulelor pancreatice deteriorate, ducând la creşterea nivelului de insulină din sânge. Dovleacul copt este indicat persoanelor care suferă de anemie, datorită conţinutului bogat în acid folic (vitamina B9).

Cunoscutele sale proprietăţile de combatere a tumorilor maligne au făcut din dovleac şi un aliat în lupta cu prostatele. Ideală pentru tratarea acestor boli şi nu numai este folosirea sa sub formă de decoct.

Betacarotenul din dovleac reglează nivelul glicemiei, având un rol în prevenţia diabetului. Totodată, acest carotenoid este transformat de organism în Vitamina A, esenţială pentru vedere, sistemul osos şi cel reproductiv. Pulpa este o sursă de antioxidanţi, utili în prevenirea apariţiei cancerului şi bolilor cardiovasculare.

În compoziţia dovleacului există două substanţe „scumpe” pentru  vedere: luteina şi zeaxantina. Datorită lor, o dietă care conţine dovleac, previne instalarea cataractei.  

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *