Notice: Function WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5831

Un șofer de Tesla s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident mortal folosind sistemul Autopilot

Tesla spune că modelele sale conduse cu sistemul Autopilot activat provoacă de nouă ori mai puține accidente decât cele conduse manual de șoferi. Cu toate acestea, unui proprietar de Model S i-a fost deschis dosar după ce a provocat un accident mortal în timp ce conducea folosind acest sistem.

Acesta este primul caz de acest gen în care un cetățean american provoacă un accident folosind autopilotul Tesla și este acuzat de ucidere din culpă.

Sistemul Tesla Autopilot nu este menționat în dosar

Accidentul cu pricina s-a produs la sfârșitul lunii decembrie 2019, în Gardena, o suburbie a orașului Los Angeles. Șoferul acuzat este Kevin George Aziz Riyad, un angajat al unui serviciu de transport cu limuzine în vârstă de 27 de ani. Acesta se deplasa pe autostradă cu propriul Tesla Model S având sistemul Autopilot activat.

La un moment dat, sistemul Tesla Autopilot a ignorat culoarea roșie a semaforului la ieșirea de pe autostradă. Drept urmare, mașina electrică s-a izbit violent de o Honda Civic care circula regulamentar. Două persoane care se aflau în acest automobil au decedat.

Curtea Supremă de Justiție a statului California l-a pus oficial sub acuzare pe conducătorul auto pentru ucidere din culpă. Bărbatul a pledat nevinovat, iar ulterior a fost eliberat pe cauțiune. Cazul continuă.

Cel puțin ciudat este faptul că în dosar nu este menționat nicăieri sistemul de condus autonom Autopilot. Cu toate acestea, Administrația Națională pentru Siguranța Traficului din SUA (NHTSA) a fost cea care a semnalat necesitatea investigării accidentului. Ulterior, organizația a confirmat că sistemul era activ în momentul impactului.

Interesant este că sistemul Autopilot este capabil să anticipeze apariția culorii roșii a semaforului. De asemenea, un model Tesla cu Autopilot-ul activat poate detecta atunci când un alt vehicul intenționează să schimbe banda de circulație.

Activarea Autopilot pe mașinile Tesla pune în funcțiune direcția automată și sisteme de siguranță activă (începând cu 2014), dar este necesară și supravegherea șoferului.

Sursa:promotor

Leave a Reply

Your email address will not be published.