Pieton lovit mortal de un autoturism pe DN 24 în județul Galați

Un bărbat și-a pierdut viața într-un cumplit accident rutier produs, miercuri dimineață, pe DN 24 în județul Galați. Bărbatul a fost surprins și accidentat în timp ce traversa strada neregulamentar.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut loc miercuri, 18 ianuarie 2023, în jurul orei 07:00, pe Drumul Național 24, în localitatea Berheci, județul Galați.

Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din Iași, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, având direcția de deplasare dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, în interiorul localității Berheci, a surprins și accidentat un bărbat, cu vârsta de 47 de ani, domiciliat în sat Gara Berheci.

Bărbatul s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.

Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Sursa:romania24

One thought on “Pieton lovit mortal de un autoturism pe DN 24 în județul Galați

  • January 18, 2023 at 09:41
    Permalink

    Ca șofer trebuie să conduci preventiv pentru a putea avita astfel de situații. Probabil pietonul era și sub influența alcoolului iar acum șoferul s-a ales cu probleme serioase.

    Reply

Leave a Reply to Simona Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *