Cât costă revizia sistemului de climatizare
Aerul Condiționat din mașină este, de la an la an, tot mai scump, dar nu din cauza manoperei percepute de mecanici, ci a freonului. Iată cât costă în 2024 revizia sistemului de climatizare.
Aerul Condiționat a devenit o necesitate, odată cu creșterea temperaturilor. Pentru că, în bătaia soarelui, tabla mașinii se încinge și transformă interiorul mașinii într-un adevărat cuptor.
În zilele caniculare, temperatura poate depăși 40 de grade Celsius în habitaclu. De aceea, confortul termic este esențial, mai ales când stai o perioadă mai lungă în mașină.
Aerul Condiționat din mașină
În urmă cu ceva ani, posesorii de Dacia glumeau și spuneau că au „aer, condiționat de coborârea geamului”. Dacă lăsau geamul, aveau aer, dacă nu, se „coceau” în zilele toride de vară.
În prezent, Aerul Condiționat din mașină (AC) a devenit o necesitate. Pentru că temperaturile au devenit insuportabile și, după cum se vede și în România, avem zile caniculare încă din luna iunie.
De aceea, majoritatea mașinilor sunt dotate cu AC sau cu sisteme de climatizare.
Însă, asta presupune și costuri suplimentare pentru șoferi. Pentru că, o dată la ceva timp, sistemul de climatizare trebuie verificat și trebuie făcută o completare de freon.
2024: Cât costă revizia sistemului de climatizare
Revizia sistemului de climatizare este mai scumpă în 2024, comparativ cu anul trecut.
„Este o creștere de aproximativ 20% a prețului freonului. Există două tipuri de lichid de răcire, unul clasic și unul eco. Cel clasic este destinat mașinilor mai vechi, iar freonul eco e utilizat la mașinile construite după anul 2014”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.
Iar diferența de preț între cele două tipuri de freon este semnificativă.
„Freonul clasic costă 30-35 de lei / 100 de grame, iar freonul ecologic 1234YF pornește de la 130 de lei / 100 de grame și ajunge chiar la 250 de lei. Iar pentru a face un „plin” de freon va fi nevoie de 500-750 de grame, în funcție de mașină”, a mai spus mecanicul.
Iar la aceste costuri adăugăm și manopera, care pornește de la 50 de lei. Dar, în funcție de complexitatea intervenției, poate depăși 200 de lei.
Așadar, dacă va fi nevoie să încarci complet sistemul cu freon, în cel mai fericit caz „scapi” cu doar 200 de lei.
Dar, dacă mașina e de generație nouă și ai nevoie de jumătate de litru de freon, atunci te va cost cel puțin 700 de lei toată „distracția”.
În general, instalația de climatizare trebuie verificată cel puțin o dată la 2-3 ani. Și, doar dacă e nevoie, se va face o completare de freon.
Dar, dacă observați că mașina nu mai răcește bine,
Sursa/foto:promotor