Cinci persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui grav accident rutier

rutier produs la intersecția DN 22C cu drumul către localitatea Cuza Vodă.

Din cauza unui șofer neatent, două autoturism s-au ciocnit deosebit de violent.

În urma impactului, două persoane, respectiv o femeie și un bărbat, au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii.

La locul accidentului s-au deplasat echipaje SMURD, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Ambulanței și Poliției Rutiere.

Cele două victime încarcerate au fost scoase de pompierii de la Descarcarare și predate medicilor.

Conform medicilor SAJ Constanța, toate cele cinci victime sunt în viață, conștiente și colaborante, și au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Potrivit medicilor, în urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei femei de 36 de ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, traumatism de membru inferior drept cu fractură închisă. Un copil în vârstă de 12 ani a suferit răni la o mână și un traumatism cranio-cerebral, un bărbat de 41 de ani și un tânăr de 25 de ani au fost diagnosticați cu traumatism cranio-cerebral, iar un tânăr de 30 de ani a suferit un traumatism toraco-abdominal.