Care sunt cele mai frecvente deteriorări la anvelope și cum le putem evita.

Anvelopele se pot deteriora din mai multe motive și acest lucru se poate întâmpla fără ca șoferul să observe imediat că există o problemă. Cele mai frecvente tipuri de deteriorări la anvelope sunt puncțiile, tăieturile, fisurile, proeminențele și uzura neregulată a suprafeței de rulare.

Anvelopele pot să se deterioreze oricând, indiferent de cât de atenți suntem în timpul călătoriilor, de stilul de șofat adoptat, ori dacă anvelopele sunt noi sau vechi, însă toate aceste lucruri pot influența gradul de uzare al anvelopelor de-a lungul timpului.

De aceea, verificarea frecventă ne poate ajuta să reducem costurile de reparații și să evităm anumite tipuri de deteriorări.

Auto-Soft recomandă tuturor conducătotrilor auto să verifice anvelopele săptămânal pentru a căuta semne evidente de avariere. De asemenea, îi sfătuiesc să meargă la un service auto specializat ori de câte ori este necesar pentru o inspectare profesională a anvelopelor.

Presiunea aerului din anvelope este la fel de importantă așa că verificați periodic dacă aerul este la nivelul optim recomandat de producător.

1. Deteriorări frecvente la anvelope:

  • Proeminențe pe anvelopă

O astfel de deterioare se întâmplă de obicei din cauza impactului anvelopei cu o bordura sau alte obstacole, la o viteză mare. Gravitatea daunei depinde de viteza și unghiul de impact, precum și de dimensiunea obstacolului. Dacă circulați atent aceste obstacole pot fi evitate, evitând avarierea anvelopelor, cu excepția cazului în care un obstacol apare brusc în fața vehiculului și nu-l puteți ocoli.

Ignorarea unor astfel de deteriorări mărește riscul de defectare a anvelopei la un moment dat în viitor, fie delaminarea benzii de rulare, fie dezintegrarea peretelui lateral al pneului.

  • Puncții ale anvelopei

Puncțiile sunt consecințe ale obiectelor ascuțite de pe șosea, cum sunt cuiele, sticla spartă sau șuruburile etc. Dacă puncția este destul de adâncă, anvelopa ar putea pierde din presiunea aerului. În cazul în care se întâmplă acest lucru, vizitați un specialist în anvelope cât mai curând posibil pentru a le repara sau puteți oricând apela la serviciul de vulcanizare mobilă Auto-Soft, în care o echipă de profesioniști vine să vă schimbe anvelopele exact în locul în care sunteți fără să vă deplasați spre service cu anvelopa deteriorată.

  • Tăieturi pe anvelopă

Tăieturile sunt rezultatul influențelor externe cum ar fi condițiilor rutiere proaste sau obiectelor ascuțite și periculoase. Trebuie să mergeți la un service auto specializat pentru a verifica anvelopele de către un profesionist, dar în cele mai multe cazuri anvelopele trebuie înlocuite în cazul unei rupturi sau tăieturi.

  • Suprafața de rulare uzată inegal

Singurul motiv major pentru uzarea neregulată a suprafeței de rulare este faptul că roțile nu sunt aliniate corespunzător. În timpul conducerii, din cauza drumurilor accidentate roțile sunt deviate din poziția corectă.

O geometrie corectă a roților asigură o direcție de rulare liniară. Alinierea anvelopelor față de direcția de mers, împreună cu alinierea unei roți față de cealaltă sunt aspecte importante pentru o funcționare optimă a anvelopelor și implicit a mașinii, deci nu neglijați importanța unei geometrii bine făcute.

Dacă roțile vehiculului sunt aliniate necorespunzător, un specialist calificat poate corecta abaterea prin rearanjarea roților.

Citeste în continuare aici.