Informații utile din trafic
JUDEŢUL HUNEDOARA: TRAFIC FEROVIAR ÎNTRERUPT PE MAGISTRALA 200
Ora: 07:00
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația feroviară este întreruptă pe Magistrala 200 Deva – Arad, la ieșirea din stația Zam către Ilteu, județul Hunedoara, la kilometrul feroviar 528, pentru înlocuirea unei șine fisurate.
Se estimează reluarea traficului feroviar în 30 de minute.
VIZIBILITATE REDUSĂ ÎN TRAFIC DIN CAUZA CEȚII
Ora: 07:05
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, traficul se desfășoară în condiții de ceață, vizibilitatea fiind diminuată pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Brașov, Cluj, Covasna, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să evite manevrele periculoase în condiții de vizibilitate scăzută, să folosească luminile de ceață din dotarea autovehiculelor.
Sursa:politiaromana