Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Atenție șoferi! Instanțele nu mai pot reduce perioada de suspendare a permisului

Lovitură pentru șoferi: instanțele de judecată nu mai pot reduce perioada de suspendare a permisului sau decide anularea acesteia în cazul unei contestații a procesului verbal. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și va fi obligatorie pentru toate instanțele din România.

O metodă folosită de șoferi pentru a rămâne cu permisul în buzunar este, în mod obișnuit, contestarea procesului verbal prin care s-a aplicat măsura suspendării permisului. Această practică va deveni istorie, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus că judecătorii nu se vor putea pronunța asupra proporționalității dispuse prin intermediul procesului verbal. Cu alte cuvinte, aceștia nu vor putea aprecia dacă suspendarea permisului este necesară sau nu ori dacă perioada de suspendare ar trebui să fie mai mică decât cea dispusă prin procesul verbal.

„Instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul (…) nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”, se arată într-o comunicare a ICCJ.

Instanțele nu pot reduce perioada de suspendare a permisului sau anularea măsurii

Suspendarea dreptului de conducere este o sancțiune complementară, alături de amendă, în cazul abaterilor grave ale conducătorilor auto. Aceasta este dispusă, conform Codului Rutier, prin același proces-verbal prin care se aplică și amenda. Până acum, judecătorii nu aveau o practică unitară, rămânând la latitudinea fiecăruia dacă se pronunță asupra măsurii de suspendare a permisului – dacă o păstrează, o înlătură cu totul sau dacă reduc perioada de suspendare.

În urma acestei decizii a ÎCCJ, lucrurile se schimbă, în senul că judecătorii vor trebui să-și alinieze deciziile la cea a Înaltei Curți. Mai exact, judecătorul nu poate aprecia proporționalitatea măsurii complementare (suspendarea permisului), prin urmare nu poate să stabilească dacă era necesară sau nu în raport cu datele problemei și, prin urmare, nici nu poate să o înlăture sau să o reducă.

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ICCJ, șoferii vor putea scăpa de suspendarea permisului doar prin anularea procesului verbal, spre exemplu în cazul în care a fost întocmit necorespunzător. Instanțele nu vor mai putea aprecia cât de dură e sancțiunea aplicată în raport cu fapta.

Sursa:promotor