Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5663

Alimente care te ajută să scapi de astenia de toamnă

Sindromul asteniei de toamnă durează de obicei câteva săptămâni, perioada de care organismul are nevoie pentru a se adapta la schimbările sezoniere. Are o explicație științifică și este cauzată de lipsa melatoninei, hormonul responsabil de reglarea somnului.

Somnolența și o starea generală de oboseală, anxietate și probleme de concentrare pot fi combătute cu obiceiuri sănătoase precum alimentația corectă, respectarea orelor de somn și mișcarea.

Leguminoase și nuci

„Este dovedit că, pentru ca organismul să funcționeze corect, trebuie să îi oferim proteine de bună calitate în fiecare zi. Leguminoasele și nucile sunt alimente bogate în proteine vegetale de înaltă calitate, sărace în grăsimi saturate și bogate în fier și minerale, o sursă excelentă de energie 100% sănătoasă”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.

Alimentele bogate în Omega 3

„Peștele este un bun aliat în lupta contra asteniei de toamnă. Somonul, tonul, macroul sau sardinele se remarcă prin cantitatea generoasă de acizi grași Omega 3, un nutrient esențial care acționează ca un neuroprotector puternic ce ajută la îmbunătățirea funcțiilor cognitive ale creierului, protejându-l astfel de deteriorarea oxidativă și inflamație. Alte alimente bogate în acizi grași Omega-3 sunt avocado, dovleacul, semințele de chia, uleiul de măsline”, adaugă nutriționistul Gianluca Mech.

Vitamina C

„Vitamina C este esențială pentru a ne proteja de schimbările bruște de temperatură și pentru producerea de celule albe din sânge. Celulele albe sunt responsabile cu apărarea organismului de agresiunile externe. Există multe fructe și legume cu un conținut ridicat de vitamina C. Spre exemplu portocale, mandarine, struguri și kiwi. Cu toate acestea, există și o listă lungă de legume bogate în vitamina C pe care le puteți include în dietă. Ardeiul gras, broccoli, spanacul, usturoiul sau busuiocul sunt surse excelente de vitamina C”, este de părere specialistul.

Alimente care combat stresul

„Ritmul frenetic de zi cu zi și programul încărcat de muncă pot provoca anxietate și stres, două simptome specifice ale asteniei de toamnă. Pentru a minimiza efectele negative, există alimente care ajută la combaterea stresului. Vorbim aici, spre exemplu, despre sparanghel, datorită conținutului ridicat de acid folic, fibre și vitamina B. Iaurtul natural, care ajută la regenerarea florei intestinale și favorizează producția de serotonină.

Ciocolata neagră, bogată în antioxidanți și magneziu, care reduce nivelul hormonilor de stres. Lămâile și portocalele, citrice bogate în antioxidanți și vitamina C, pentru stimularea sistemului imunitar și scăderea nivelului de cortizol. Bananele, care conțin potasiu și triptofan cu un efect anti-stres deosebit”, dezvăluie Gianluca Mech. 

Sursa:click

Leave a Reply

Your email address will not be published.