Notice: Function WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5835

Deșertul cu flori, minune ce apare o dată la câțiva ani

 Natura nu încetează să ne surprindă, iar apariţia covorului floral în deşertul Atacama, din Chile, e cu adevărat un fenomen ce încântă privirea. Turiștii care au norocul să ajungă în acest loc sunt uimiți de splendoarea creată de univers. Atenție, această minune nu apare decât o dată la câțiva ani.Deşertul cu flori e un adevărat miracol pe pământ

Deşertul cu flori e un adevărat miracol pe pământ

Cel mai arid deşert din lume a fost acoperit de flori în ultimele zile după câteva „ploi de iarnă”, fenomen care de regulă se întâmplă la 5-7 ani. De această dată, miracolul se repetă după numai doi ani, iar oamenii de ştiinţă cred că manifestarea ar putea dura până la sfârşitul lunii noiembrie.

Turişti, dar şi cercetători, din întreaga lume vizitează acum regiunea din Atacama, atraşi de priveliştea încântătoare.

Deşertul cu flori se află în Chile. Decizia importantă luată de autorități

Miraculosul deşert plin de flori mov, roz şi galbene e într-adevăr ceva unic pe pământ. Astfel, autorităţile au fost inspirate și au luat decizia să-l declare parc naţional.

„Acest anunţ este o veste grozavă… şi este în conformitate cu angajamentul nostru de a fi un guvern ecologic care pune oamenii şi natura pe primul loc”, a declarat Maisa Rojas, ministrul mediului din Chile.

Fenomenul miraculos apare la fiecare 5-7 ani

Deşertul Atacama înflorește o dată la câțiva ani datorită unei ploi fenomenale. FOTO: EPA-EFE

Deşertul Atacama înflorește o dată la câțiva ani datorită unei ploi fenomenale. FOTO: EPA-EFE

Locuiotorii din regiunea Atacama, la graniţa dintre Peru şi Chile, sunt spectatorii acestui moment magic. Precipitaţiile neobişnuite din perioadă de toamnă determină peste 200 de specii de plante să înflorească. Din păcate, spectacolul naturii își face apariție rar.

Denumit „desierto florido”, fenomenul are în mod normal loc doar o dată la 5 sau chiar 7 ani. În 2022, însă, natura s-a dat în spectacol mai devreme decât anticipau specialiștii, iar deșertul cu flori și-a făcut apariția la doar doi de la ultima sa „reprezentație”.

Sursa:click

Video aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *