Poezia patriotică și Unirea Principatelor Române
Cuza Vodă
Văzutu-te-am în pace suind scara măririi
Şi-n pace luând calea augusta-a nemuririi,
O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare!
O clipă apărut-ai în planul veşniciei
Şi veşnice mari fapte lăsat-ai României,
Nălţând din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire şi sacra Libertate.
Ca norul plin de mană ce trece şi revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Şi, stând apoi deoparte, în urma lui priveşte
Cum brazda se deschide şi câmpul înfloreşte,
Aşa şi tu din ceruri ai dulcea mângâiere
Şi vezi a ţării tale frumoasa reînviere,
Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire,
Din suflete şi câmpuri sămânţa de serbire,
Acum te odihneşte gustând eterna pace
În taina maiestoasă a morţii care tace,
Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească
Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească…
Sunt nume destinate, ca numele tău mare,
Să stea neclintite pe-a Timpului hotare
Şi veşnic să răspândească o falnică lumină
Pe secole ce-n umbră, trecând, li se închină!
Deşteptarea României
de Vasile Alecsandri
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se înalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!
Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci veşnic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viaţa noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea reînviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare,
Nemurire moştenind.
Hora Unirii
de Vasile Alecsandri
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!
Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!
Theodor Aman – Hora Unirii la Craiova
Unirea Principatelor
(dedicată viitorilor deputați ai României)
de Grigore Alexandrescu
Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate,
Sub o mână, o coroană, întrunite figurând;
Şi în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sângeroase monument de înfrățire,
De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.
Ce spun aste suvenire? ele-arată ca-altădată,
Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată,
Fii ai Romei cei eterne, aceşti popoli au fost frați;
C-ale lor restrişti cumplite au izvor în despărțire,
Ca la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea către care sunt chemați.
Căci de urile interne mult a profitat străinul;
Căci în suflete ďi-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune şi în intrigi balotați fară-ncetare,
Am uitat noi vechea cale şi trecutul glorios.
Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Astăzi mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge
Prin credință în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-aşteaptă,
Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă,
Şi asupra-ne se-ntinde mâna bunei provedinți.
Români! Dulce e unirea! Ascultați… glasu-i răsună…
De la fiii României cere patria comună…
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt.
Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române,
Care inima stă rece? care suflet nemişcat?
Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie şi-n unire,
Cultivând artele păcii pe al sau pământ bogat?
În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Şi-ntr-o lungă-mbrățişare pe români îi înfrățiră;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi…
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează…
Deputați! asupra voastră ei privirea-şi ațintează;
Fală sau ruşinea țării se aşteaptă de la voi.
Fii voştri vor ascunde a lor frunte în țărână,
Dacă voi acum veți pierde marea cauza română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire,
Ce de la părinți de merit nobili fii o priimesc.
Publicată în ,,Concordia”, la 30 martie 1857
Acvila străbună
de Cezar Bolliac
Buciumul lui Zamolxe sună,
Scoală, Acvilă străbună,
Scoate capu, te trezeşte,
Du-te de te-ntinereşte:
Du-te-n Pareng de te scaldă,
Că dă Mithra vremea caldă.
Fă-ţi apoi o avîntare
Şi te-opreşte-n Furu Mare,
Şi-mi aţintă, fără frică,
Soarele ce se ardică!
Tinde lung a ta umbrire,
Cheamă-ţi fiii la unire;
Dă din aripi şi răcneşte,
Îi adună, le grăieşte
Că Traian plin de ardoare
Stă pe Omul în picioare,
Le trimete voie bună
Şi porunca-i aşa sună:
„Ce e astă împărţire
Şi a numelui smintire!
Că vlăscenii, moldovenii,
Transilvenii, bănăţenii
Nu-s în tablele d-aramă,
Nici că-i ştie vechea Famă.
Pot să facă din Dacia,
Pe dreptate, România;
Dar românii au un nume
Pe cît vor trăi în lume.
Deci să-ncete poroclirea,
Dezertarea, dezunirea.”
Dă-te-n Istru-apoi, cu fală,
Ia p-aripi apă lustrală
Şi te-ntoarce de-i stropeşte,
Şi pe toţi îi înfrăţeşte:
În străvechea Românie,
Decît fraţi să nu mai fie!
Paris, 25 martie 1856
La unire
de Dimitrie Bolintineanu
„Așadar nici Unirea, a României soartă
Nu poate să o schimbe aicea pe pământ?
În cărțile ursitei ea este scrisă, moartă,
Cu celelalte neamuri ce astăzi nu mai sânt?”
Așa răsună tristă cântarea desperării
A celor ce văd umbra plăpândei lor ființi
Mai mare decât umbra nemărginită-a țării
Și a viitorimii! Bărbați cu mici credinți!
Nu! nu! Unire dragă! tu nu faci ce zic ei!
Un râu, ieșind din sânul sorgintei ce îl varsă,
E mic, dar cât se scură, cât trece printre văi,
Se umflă, se lățește și mare se revarsă.
Așa și tu vei crește, cu timpul o, Unire!
Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei,
Ursita îți păstrează, în viitor, mărire,
Și viață, și putere să dai la frații mei.
Atunci aceste patimi ce nu cunosc cuvânt,
Ce nu cunosc nimica a fi mai sus de ele,
Unire! se vor stinge ca niște nori la vânt
Ce-nconjură de umbră lumina unei stele.
Al lebedei pui este, când a venit la viață,
Urât; nimic nu spune că va veni o zi
În care o să fie o pasăre măreață.
Așa, Unire sfântă, tu ești ursită-a fi.
Nicolae Grigorescu – Unirea Principatelor
Răsunet la Hora Unirei de d. V. Alecsandri
de Cezar Bolliac
Vin’ să strîngem mînă-n mînă,
Toți c-o inimă română,
Și să-ntindem danț premare,
L-a unirii-ne sărbare!
Piară cei ce ne-nvenină,
Trîntori, viespe din stupină!
Între noi să nu mai fie
Decît frați și veselie.
Măi bădiță moldovene,
Prinde-te cu mine, nene,
Ca să fim într-o unire
Și la viață și-n pieire!
În unire-avem putere;
Altfel nu putem, măi vere!
Și dușmanul se sfiește
Văzînd pe român că crește!
Suntem gemeni, măi fîrtate,
Din părinți într-o dreptate,
Ca doi ochi la semănare,
Ca doi brazi la înălțare.
Cum.te chemi, așa mă cheamă;
Ce te temi, d-aia mi-e teamă;
Îmi ești frate și-ți sunt frate,
În noi doi un suflet bate.
Ai la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Și să tragem danț premare
Peste vechile hotare.
Și s-aducă sîntul soare
Ș-acea zi de sărbătoare:
Danțu-n horă s-ocolească
Toată țara românească!
Ascultați! răsună valea!…
De pe Prut și de pe Jiu,
Vin românii, negresc calea;
Vin în cete mii de mii.
Munții i-ar surpa, d-ar vrea-o,
Că-s ca holdele de grîu!
D-ar fi Dunărea, ar bea-o,
Dar o poznă de pîrîu!
Nu clipiți în zi de Paște,
Liliecilor spurcați!
Soboli, Cristulețul naște!
În pămînt vă adîncați!
Cîți sunteți cu frunți senine,
Inimi calzi, de neam români,
Credeți că-n unire-i bine;
N-avem teamă de păgîni.
Să ne facem țară mare
Și unită într-un: stat!
Cine-i mare e și tare;
Cine-i tare-i respectat.
Nu tot doine și jelire,
Nu tot plîns și suspinat,
Nu tot frică de pieire
La-orice vînt a adiat.
Uite-n sus și mergi d-a dreptul
Spre vrăjmașul ce-o căta
Să-ți nesocotească dreptul
Și să calce țara ta.
Dreptu-ne de apărare
Europa l-a prescris.
N-avem nici o-mpiedicare:
E-n tractatul din Paris.
Europa azi ne cere
Ce dorim să arătăm.
Frați, sculați-vă-n picere
Și cu toții să strigăm:
Cerem toți și vrem Unire!
N-așteptăm nici un minut;
Mîine-om sta la chibzuire
Ce mai este de făcut.
Cel ce cere dezunirea
Nu-i bun nici stăpînitor;
Ala vrea în veci robirea;
E un mîrșav trădător.
Măriii Sale domnului Alexandru Ioan l
de Grigore Alexandrescu
Timp dorit, zi de speranțe
Fiul al țărei, salutare!
România, investită
În veşminte de serbare,
Îți doreşte, iți urează
De mari fapte viața plină,
Şi se-nchină stelei tale
Ce străluce de lumină.
Când de glasul omenirei
Inspirată și condusă,
Pleiada europeană,
De puternici regi compusă,
Redă nației germinde
Antici drepturi şi tărie,
Soarta-ți se-nscria în ceruri
Cu lumina cea mai vie.
Fă dar numele-ți să treacă,
Între numele divine,
Celor ce au fost ai lumei
Nobili făcători de bine.
Secolul să te admire,
Si cu noi să se fălească
Franța nația cea mare,
Nația cavalerească.
Căci e aspră datorie
Ce o nație impune,
Căci e grea mult prea grea coroana
Ce pe capul tău se pune.
Țara te salută, prințe,
Cu plăcere şi iubire,
Şi-ți încrede viitoru-i
Zâmbitor de fericire.
Scrisă cu ocazia intrării în București a domnitorului Alexandru Ioan I (la 8/20 februarie 1859), poezia a fost recitată de Matei Millo, la o serbare dată la Teatrul Național, în cinstea domnitorului unirii.
Drept BONUS, să ne bucurăm sufletul cu alte câteva poezii patriotice.
Scumpă țară românească
de George Coșbuc
Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!
Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.
Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!
Patria română
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane, n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
de Mihai Eminescu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul.
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Limba Noastră
de Alexei Mateevici
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântâ,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Deşteaptă-te, române
de Mihai Eminescu
Deşteaptă-te, române, preot al libertăţii,
Nu plânge pe cenuşa geniilor străbuni,
E timp să nalţi stindardul în numele Dreptăţii,
E timp să-ţi calci tiranii, e timp să te răzbuni.
TRĂIASCĂ NAȚIA!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Sursa:panatiberiu
