Tânăr fără permis, mort în accident

Un tânăr de 19 ani a murit, după ce s-a urcat la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat pe marginea şoselei. Nenorocirea a avut loc cu puţin timp înainte de miezul nopţii, iar în urma impactului, victima a fost aruncată prin geam şi a rămas inconştientă pe asfalt.

“La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 19 ani, se afla la volanul unui autoturism condus dinspre Vișeu de Jos înspre Leordina, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în derapaj și s-a răsturnat pe partea carosabilă, conducătorul auto fiind proiectat prin geamul stânga față, pe asfalt”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.

Tânărul de 19 ani nu avea permis de conducere

După verificări, poliţiştii au descoperit că tânărul nu avea permis de conducere. Mai mult maşina nu avea nici ITP-ul şi nici poliţa RCA valabile.

În momentul accidentului, tânărul era singur în maşină. 

Sursa:observatornews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *