Accident moto pe DN1 în zona localității Avrig

Un accident moto a avut loc în cursul zilei de luni, 24 Iunie 2024, pe DN1, în zona localității Avrig din județul Sibiu.

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență pe DN1, kilometrul 279+500, între localitățile Avrig și Porumbacu de Jos la un accident rutier, în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism.

Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o motocicletă spre Brașov, un bărbat în vârstă de 53 de ani nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus înaintea sa de către un sibian în vârstă de 44 de ani.

Motociclistul și pasagera de pe motocicletă, în vârstă de 42 de ani, ambii cetățeni străini, au suferit leziuni și au fost transportați la spital conștienți.

Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, fiind valori ridicate de trafic. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 11:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *