Poliţişt din Brăila, băgat în spital de o şoferiţă neatentă
Un poliţist din judeţul Brăila a ajuns de urgenţă la spital, după ce autospeciala în care se afla a fost implicată într-un accident. O şoferiţă care ieşea dintr-o benzinărie, nu s-a asigurat şi a lovit violent maşina de Poliţie. Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala s-a răsturnat pe plafon.
Potrivit IPJ Brăila, accidentul a avut loc sâmbătă, la ora 13.55. Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DE 584, în localitatea Viziru, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au constatat că „o femeie, de 55 de ani, din județul Galați, în urma efectuării virajului la stânga către Brăila, pentru a ieși dintr-o stație peco situată în localitatea Viziru, a acroșat o autospecială de poliție ce se deplasa din sens opus”.
Autospeciala de poliție s-a răsturnat pe carosabil
Polițiștii au mai stabilit că „autospeciala se deplasa în regim normal și era condusă de un agent de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru, aflat în timpul serviciului”.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. Șoferul autospecialei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cine este vinovat.
Sursa:observatornews
