Otilia Cazimir, „poeta sufletelor simple”

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu; n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, Roman, România – d. 8 iunie 1967, Iași, România) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.^[2]

Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu^[3]. Pseudonimul, „dezagreat de ea”^[4], i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut deci noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă …”^[5].

A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

Biografie

Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață”^[4] și unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență^[6]. A legat o frumoasă prietenie cu poetul George Topârceanu.^[7]

A debutat în anul 1912 în revista Viața românească, cu poezie^[6], iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura “Viața Românească”, urmează volumul de versuri “Fluturi de noapte” , Editura “Cartea Românească”, 1927, carte premiată de Academia Română și de comitetul “Femina Vie- Heureuse” de la Paris, cu premiul Femina. Poetul Tudor Arghezi descrie poezia Otiliei Cazimir^[8] : ” O poezie de Otilia Cazimir e o batistă cu două picături de lămâiță: poeta o scoate dinlăuntrul mănușii, în care podul palmei zvâcnește ca o pasăre prinsă în liliac. Remedii pure pentru gemete adunate și pentru schițe de dureri ”.

A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iașul nou, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele^[6].

Între anii 1937 – 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.).^[6]

A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași.^[9]

Premii și distincții

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Național pentru Literatură (1937), Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul Muncii cl. ? (1954), cl. I (1964) ^[10].

Distincții

• Ordinul Muncii clasa a II-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”^[11]

Galerie imagini

• Otilia Cazimir și George Topîrceanu
• Otilia Cazimir între Mihail Sadoveanu și soția lui, Ecaterina, în grădina casei sadoveniene din Copou. În stânga sus este George Topîrceanu.
• Casa memorială Otilia Cazimir din Iași

In memoriam

În Iași se află Casa Memorială „Otilia Cazimir”, vizitată de cititori de toate vârstele. Casa Memorială este parte a rețelei muzeelor literare gestionată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Opera literară

Opera sa a fost rezumată în termenii următori: „lirică elegiacă, sentimentalistă și discret umoristică”^[12]. George Călinescu afirmă^[13]: „Remarcabilă este Otilia Cazimir și în schițele în proză, mici instantanee, drame în miniatură […] în același spirit evocator și discret umanitar ce străbate toată proza moldovenească între Sadoveanu, Hogaș și Ionel Teodoreanu.” Același critic literar scrie^[14]: „Simboliste sunt gările în care „nimeni nu coboară”. Marian Popa este cel care reține „versificarea sensibilității feminine […] abandonată pentru versificarea realist socialistă rudimentară”.

Sursa:wikipedia