Accident rutier în comuna Balș

Un alt accident rutier s-a produs, pe 27 februarie 2025, la  Iași. Din primele informații furnizate de reporterii  BZI, incidentul auto a avut loc în satul Coasta Măgurii, comuna Balș!

Un autoturism a ieșit în decor.

Au fost implicate șase persoane, dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Nu se cunoaște cauza producerii accidentului.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.

„Accident rutier în care a fost implicat un autoturism care a ieșit în decor, în localitatea Coasta Măgurii, comuna Balș, în care au fost implicate 6 persoane, iar 4 dintre acestea solicitau îngrijiri medicale (2 fiind minori). Toate persianele fiind conștiente . care solicita ingrijiri medicale cooperante și neîncarcerate La locul solicitării au acționat o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o ambulanță de prim ajutor calificat și două ambulanțe de la SAJ Iași. În urma evaluării medicale la fața locului au fost transportate la spital 4 persoane dintre care 2 sunt minori. Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări”, a transmis ISU Iași.

Sursa:bzi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *