Accidente din Piatra Neamț și Dumbrava Roșie
Prin apel la numărul unic de urgență 112, care a fost primit astăzi, 10 martie 2025, la ora 15:13, a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Piatra-Neamț pe strada Dimitrie Leonida, fiind implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță și polițiști. Conducătorii auto din cele două autoturisme au fost scoși cu ajutorul tărgii lopată de către pompieri și membrii echipajelor de pe autosanitare.
„Un bărbat în vârstă de 68 de ani era autoevacuat. Cele trei victime, o femeie de 50 de ani și doi bărbați de 66 și 68 de ani, au fost preluate de echipajele de la SAJ și transportate la UPU a Spitalului Județean Piatra-Neamț”, se precizează într-un comunicat al ISU Neamț.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța carosabilul după efectuarea cercetărilor de către reprezentanții IPJ. A fost solicitat și un echipaj de la Delgaz Grid, pentru remedierea defecțiunilor cauzate de accidentul în urma căruia un stâlp de electricitate a fost lovit.
Tot astăzi, dar în jurul orei 16:50, a fost anunțat un incident produs în comuna Dumbrava Roșie, unde un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate (care a căzut pe carosabil). În urma impactului autoturismul a luat foc.

Conducătoarea auto, o femeie de 60 de ani, s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul de la SAJ și ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Piatra-Neamț. Incendiul a afectat partea din față a autoturismului, respectiv compartimentul motor și bordul.
